x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vopsea nouă pe rachete vechi

Vopsea nouă pe rachete vechi

11 Apr 2008   •   00:00

“Din păcate, an de an constatăm aceleaşi neîmpliniri, acelaşi deficit de achiziţii de tehnică de luptă nouă.” Aşa îşi începea discursul preşedintele Traian Bă­sescu la şedinţa de analiză a activităţii din 2007 a Mi­nisterului Apărării, discurs punctat cu numeroase critici la modul în care se pregătesc licitaţiile, se urmăresc procedurile şi care în concluzie arată “un nivel de dezinteres”.

“Din păcate, an de an constatăm aceleaşi neîmpliniri, acelaşi deficit de achiziţii de tehnică de luptă nouă.” Aşa îşi începea discursul preşedintele Traian Bă­sescu la şedinţa de analiză a activităţii din 2007 a Mi­nisterului Apărării, discurs punctat cu numeroase critici la modul în care se pregătesc licitaţiile, se urmăresc procedurile şi care în concluzie arată “un nivel de dezinteres”.

Primul-ministru Popescu Tăriceanu “punctează” şi el disfuncţionalităţile din procesul de înzestrare a Armatei, relevînd rolul de păcălit asumat de Ministerul Apărării într-o serie de contracte.

“Văzînd experienţa anterioară cu achiziţionarea fregatelor din Marea Britanie,..., au fost aprecieri destul de critice legate de faptul că s-au achiziţionat echipamente deja folosite... Nu trebuie să devenim lada de gunoi a Europei... Nu trebuie să ne punem în postura iară să luăm echipamente folosite, care au o durată de viaţă scurtă, şi peste cîţiva ani să ne punem problema să cumpărăm din nou altele. Cu alte cuvinte, nu vreau să aruncăm banii. Vreau ca în jurul acestei chestiuni să fie o analiză foarte serioasă făcută la nivel MApN... Nu mă interesează ce interese sînt ale unora sau ale altora”, spunea Tăriceanu.

Aşadar, succesiunea de achiziţii nefericite de echipamente militare a dus la o stare de maximă nervozitate în CSAT, acolo unde şi preşedintele Băsescu, şi premierul Tăriceanu se reunesc instituţional. Scandalul fregatelor, scandalul achiziţiei avionului scurt-mediu curier şi suspiciunile privind achiziţionarea avioa­nelor multi-rol pe criterii clientelare fac tabloul unei serii negre ce însoţeşte cheltuirea banului public de către Armată. Un alt caz cu miros urît pe cale să reaprindă un scandal monstru în Ministerul Apărării este cel al încercărilor disperate de a pune pe picioare un sistem de apărare cumpărat chiar de la fier vechi.

Este vorba despre programul de reabilitare al sistemului HAWK menit să asigure apărarea cu baza la sol împotriva atacurilor de avioane pilotate şi fără pilot, a rachetelor de croazieră ce evoluează la înălţimi mici şi medii.

 

ISTORIE. Sistemul HAWK este produs la începutul anilor ’60. Rachetele Volhov, din dotarea armatei române avînd un ciclu expirat, s-a pus problema înnoirii acestui tip de armament. Soluţia adoptată: cumpărăm ieftin şi vechi, apoi mai vedem.. În 2004, Olanda, partener de NATO şi preşedinte în exerciţiu al UE, se arată mărinimoasă. Avînd sistemul HAWK expirat, ei îl donează… pe bani României. Pentru fiarele vechi achiziţionate în mare secret, statul român a plătit 23,5 milioane de euro. Livrarea a inclus 8 sisteme HAWK şi 78 vehicule DAF. Parlamentul Olandei este anunţat oficial de guvern abia la 9 martie 2005 despre tranzacţie.

 

BUBA. Sistemul nu numai că este vechi, dar are şi o mare pro­blemă relevată de anchete de presă realizate de Jurnalul Naţional sub titlul relevant: “Rachetele cancerului”. O investigaţie a parlamentarilor olandezi a descoperit o serie de îmbolnăviri grave în rîndul perso­na­lului. Cauza probabilă a declan­şării maladiilor: nivelul foarte ridicat al radiaţiilor în zona echipamentelor militare ale sistemului HAWK.

 

OBLIGAŢII. După ce olandezii şi-au luat banii şi au scăpat de vechituri, sistemul respectiv a trecut la partea cea mai complicată a programului de modernizare. Reabilitarea acestuia se face cu furnizorul iniţial – firma americană Raytheon. Alţi bani, altă distracţie, cum spune o vorbă românească. Contractul de modernizare este anunţat în scri­ptele ministerului la numărul de cod 29644000-S. El figurează ca “revitalizare rachete, sistem de rachete sol-aer cu bătaie medie HAWK XXI”. Termenul era ca la începutul anului 2007 prima baterie HAWK XXI să fie operaţională. Esteş Secret bine păstrat, dar, ca orice informaţii în România, transpiră.

 

NERVOZITATE. La eşa­loa­nele superioare din Ministerul Apărării există reţineri serioase faţă de negocierile cu Raytheon, care solicită condiţii financiare nefireşti pentru prestaţia lor. Ca atare, programul este întîrziat, iar intrarea în Clubul HAWK este amînată, România avînd doar statut de observator. Presa militară din subordinea Ministerului Apărării numea pretenţiile americanilor la negocieri drept inflexibile, ceea ce ridică alte semne de întrebare legate de viitorul programului.

Suntem în 2008 şi între timp, mai ales după Summit-ul NATO, oficialii s-au mai deşteptat. Declaraţiile de la începutul articolului sînt semnificative pentru a anti­cipa o decizie în privinţa fiarelor vechi şi cailor noştri pasaţi în curtea MApN.

Surse militare îi numesc pe ge­neralul Tabarcea şi pe colonelul Teodor Blaga drept susţinătorii fără rezerve ai sistemului cumpărat de la olandezi în 2004. Se încearcă prezentarea în roz a vechiturlor şi cu ajutorul unor opinii favorabile cu tentă ştiinţifică obţinute cu greu din interiorul Direcţiei tehnice şi programe de înzestrare condus de comandorul Nicolae Şuta.

Ne vom pricopsi cu sistemul luat de pe butuci şi reabilitat la preţ de nababi? Răspunsul are miros de stele mari pierdute. Unde merge suta merge şi mia?

 

Argumente

“Nu trebuie să devenim lada de gunoi a Europei... Nu trebuie să ne punem în postura iară să luăm echipamente folosite, care au o durată de viaţă scurtă, şi peste cîţiva ani să ne punem problema să cumpărăm din nou altele. Nu vreau să aruncăm banii. Vreau ca în jurul acestei ches­tiuni să fie o analiză foarte serioasă făcută de MApN”

Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru

daniel.ionaşcu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: economic vechi hawk