x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vot cu surprize în Camera Deputaților. Cum a plecat de la Guvern şi cum s-a aprobat Codul Fiscal

Vot cu surprize în Camera Deputaților. Cum a plecat de la Guvern şi cum s-a aprobat Codul Fiscal

de Daniela Ivan    |    26 Iun 2015   •   13:35
Vot cu surprize în Camera Deputaților. Cum a plecat de la Guvern şi cum s-a aprobat Codul Fiscal
Sursa foto: Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor

Deputaţii au adus mai multe modificări importante la Codul Fiscal faţă de varianta care a plecat de la Guvern şi din Senat. Cota unică şi reducerea CAS la angajat şi angajator nu mai apar în varianta aprobată.

Microîntreprinderi. Nu vor mai fi penalizate întreprinderile fără salariaţi. Deputaţii au decis ca toate firmele mici să plătească un impozit pe profit de 3%, iar cele înfiinţate de patroni care nu au mai avut societăţi comerciale să fie taxate doar cu 1% timp de doi ani, cu condiţia să funcţioneze minimum patru ani.

n Cota unică şi contribuţiile sociale. Reducerea cotei unice de la 16% la 14%, care urma să se aplice din 2019, şi scăderea CAS din 2018 au fost eliminate din Codul Fiscal. Deputaţii au scos toate prevederile care anunţau reduceri de taxe, pentru că au considerat că nu este normal să se decidă de acum ce taxe vor fi reduse în 2018 sau 2019. Asta nu înseamnă că ele nu pot fi reduse.

n Sistemul de deduceri. Noul Cod votat în Camera Deputaţilor prevede ridicarea plafonului de deduceri la pensiile private şi asigurările de sănătate de la 1.300 de euro la 1.600 de euro pe angajat, câte 800 de euro (400 de la angajat şi 400 de la angajator) pentru asigurările de sănătate şi alte 800 de euro pentru pensiile private.

Orice modificare care înăspreşte fiscalitatea, crește cota sau introduce noi impozite trebuie anunţată cu cel puţin şase luni înainte, şi nu în timpul unui an fiscal. Însă orice scădere de taxe și impozite poate fi adoptată dacă este anunţată cu 15 zile înainte, a explicat Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor.

×