x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Zaremba, jupân la Oltchim

Zaremba, jupân la Oltchim

de Daniel Ionaşcu    |    04 Feb 2013   •   19:42

După ce timp de cinci ani a pus beţe în roate Oltchim, Wojciech Zaremba, reprezentant al acţionarului minoritar Petro Cargo Chem (PCC), ar putea deveni administrator special al combinatului, în urma discuţiilor purtate la sfârşitul săptămânii trecute la Ministerul Economiei, potrivit unor surse din interiorul societăţii de stat. De asemenea, concernul străin va investi un milion de euro în cursul acestei săptămâni, bani care vor ajunge la furnizorul de electricitate CET Govora. Potrivit unui comunicat oficial al Ministerului Economiei, PCC “susţine în totalitate” procedura de insolvenţă în vederea privatizării companiei, şi s-a angajat să furnizeze materia primă necesară funcţionării combinatului. Anterior, PCC a blocat cu plângeri la Bruxelles orice tentativă a statului român de a majora capitalul social al companiei cu valoarea creanţelor către AVAS. La licitaţia din septembrie, PCC a oferit doar 13,4 milioane de lei pe acţiunile Oltchim şi creanţele Electrica şi AVAS.

×
Subiecte în articol: oltchim