x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Zilele Arbitrajului Instituționalizat, în marile orașe ale țării

Zilele Arbitrajului Instituționalizat, în marile orașe ale țării

de Diana Scarlat    |    12 Oct 2018   •   23:07
Zilele Arbitrajului Instituționalizat, în marile orașe ale țării

Asociația de Arbitraj Instituționalizat din România a organizat o serie de întâlniri, conferințe și seminarii, în ultimele două luni, în mai multe orașe. Manifestarea „Zilele Arbitrajului Instituționalizat” s-a desfășurat, sub semnul Centenarului Marii Uniri, la Târgoviște, București, Constanța și Alba Iulia, unde s-au încheiat și acorduri de colaborare, întâlniri și mese rotunde cu vechi și noi parteneri. Manifestarea s-a încheiat la Alba Iulia, cu o Ceremonie de primire în profesie a celei de-a X-a promoții de arbitri a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, promoția Centenarului Marii Uniri, organizată în fața Catedralei Reîntregirii Neamului. Seria de evenimente s-a finalizat cu Jurământul de primire în profesia de arbitru.

 

Din septembrie 2014, românii au alternativa Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat. Costurile sunt la jumătate față de cele din instanțele statului, iar un proces poate dura între două săptămâni și șase luni, în loc de trei-patru ani. Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat este o instituție jurisdicțională care funcționează în cadrul Asociației de Arbitraj Instituționalizat. Ceea ce oferă în primul rând arbitrajul instituționalizat, spre deosebire de tribunalele clasice, este celeritatea și diminuarea costurilor. Părțile care se judecă au libertatea de a-și alege arbitrii care vor judeca respectiva cauză și nu sunt puși pe drumuri mai mult decât este necesar, pentru că nu sunt chemați la mai mult de trei termene de judecată. Arbitrii sunt specialiști în Drept. Un alt mare câștig al funcținării acestei forme alternative de judecare a unora dintre cauze este scutirea statului român de amenzi la CEDO, pentru că tribunalele de arbitraj instituționalizat pot prelua o parte din cauzele judecate în instanțele statului, astfel încât judecătorii se pot concentra asupra rezolvării dosarelor complicate, ce necesită foarte mult timp de studiu.

 

“Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat poate aduce o multitudine de avantaje, atât pentru justițiabilul român, cât și pentru statul român. Printre avantajele pe care noi le oferim justițiabilor se numără celeritatea și costurile reduse. Timpul de soluționare a oricărei cauze este de cel mult șase luni, dar sunt situații în care se poate da o decizie chiar după două sau trei săptămâni, dacă părțile ajung la o înțelegere. De asemenea, sunt avantajoase costurile reduse, confidențialitatea și flexibilitatea procedurii. Noi putem da o hotărâre în cel mult șase luni, indiferent de tipul litigiului, dar, în situația în care părțile încheie o tranzacție sau un acord de mediere, noi putem pronunța hotărârea chiar și în două săptămâni”, explică președintele Asociației de Arbitraj Instituționalizat, Rodica Vlaicu.

 

Justiția privată s-a practicat din cele mai vechi timpuri pe spațiul locuit de români, fiind precursoarea justiției statale. Reglementarea justiției private, a arbitrajului, s-a făcut odată cu primul Cod de procedură civilă, însă au existat forme de prereglementare încă din 1812. Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat garantează dreptul justițiabilului de a-și alege calea prin care să-și soluționeze disputele, care face parte din categoria drepturilor omului. Profesiile din domeniul justiției private au viitor în România, mai ales pentru că toate cazurile se rezolvă cu celeritate și sunt mai puțin costisitoate decât în instanțele statului.

 

 

×