x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Zilele CE Hunedoara sunt tot mai puține

Zilele CE Hunedoara sunt tot mai puține

de Adrian Stoica    |    17 Iul 2015   •   09:44
Zilele CE Hunedoara sunt tot mai puține
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Situaţia Complexului Energetic Hunedoara devine tot mai dificilă. După luni de negocieri între sindicalişti, administraţie şi Ministerul Energiei, totul derulându-se sub spectrul lichidării cerute insistent de Comisia Europeană, problemele au rămas aceleaşi.

CE Hunedoara continuă să se afunde în datorii pe o piaţă a energiei unde, în actuala structură, nu-şi mai găseşte locul. Depăşit de situaţie, directorul general al complexului, Constantin Jujan, a demisionat miercuri, iar ministerul caută zilele acestea un înlocuitor care să preia din mers restructurarea unităţii.

Restructurarea este şi principalul motiv asupra căruia sindicatele şi administraţia nu se pun de acord. Pentru a evita lichidarea complexului, acesta trebuie spart, astfel încât mineritul şi producția de energie să fie entităţi separate.

„A fost o greşeală de la început punerea împreună a celor două sectoare. Amândouă aveau pierderi şi nu am făcut altceva decât să le blocăm şi mai mult activitatea”, ne-a declarat ministrul Energiei, Andrei Gerea. După separare, cele două termocentrale, Paroşeni şi Deva, vor fi preluate de administraţia locală, urmând să furnizeze, în principal, energie termică. De asemenea, se are în vedere şi concedierea a circa 540 de angajaţi. În replică, Petre Nica, preşedintele sindicatului Muntele, acuză faptul că guvernul nu face nimic pentru salvarea complexului energetic, acuzând implicarea politicului şi traficul de influenţă în managementul complexului.
 

×