x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Facebook vine cu acuzații împotriva lui Soros

Facebook vine cu acuzații împotriva lui Soros

30 Noi 2018   •   16:57
Facebook vine cu acuzații împotriva lui Soros

Facebook a confirmat vineri că numărul doi în conducerea acestei companii, Sheryl Sandberg, le-a cerut colaboratorilor săi să verifice facă miliardarul George Soros are un interes financiar să afecteze imaginea acestei societăţi, informează vineri AFP. 

Soros este bănuit de conducerea Facebook că prin critici exprimate la adresa reţelei de socializare ar fi încercat să provoace o scădere a valorii acţiunilor acestei societăţi pentru ca apoi el să le poată cumpăra mai ieftin. 

Într-un discurs susţinut în ianuarie la Forumul de la Davos, George Soros s-a manifestat ostil faţă de această reţea de socializare, pe care a descris-o drept ''o ameninţare pentru societate''. 

''Nu am auzit niciodată înainte critici din partea sa şi dorim să aflăm dacă acestea ar putea avea motivaţii financiare'', a declarat săptămâna trecută responsabilul pentru comunicare al Facebook, Elliot Schrage. 

Reacţia acestuia din urmă a survenit după ce publicaţia New York Times a scris că Facebook a angajat agenţia de relaţii publice Definers pentru ca aceasta să conducă o acţiune ce ar viza discreditarea criticilor reţelei de socializare, inclusiv punând pe seama lui Soros atacurile la adresa Facebook. 

Explicând decizia de a apela la serviciile acelei agenţii de relaţii publice, Elliot Schrage a spus că Definers a descoperit că George Soros i-a finanţat pe unii dintre membrii campaniei 'Freedom from Facebook', o campanie de orientare progresistă care cere în special spargerea acestei societăţi în mai multe entităţi.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: facebook george soros Sheryl Sandberg