Horia Vîrlan: „Papilele mele sunt fericite!”

• Ati gustat din toate, cum stati cu... papilele gustative?

Papilele mele sunt cum nu se poate mai fericite! Chiar mai devreme au determinat gustul unei pastrame de berbecut, facuta chiar de mine si inabusita cu Feteasca Alba de pe dealurile Buzaului. Des­pre frica de a ramane fa­ra gust... nici o gri­ja! Iar asigurarea pa­pilelor gustative nu cred ca este de na­sul meu, de­oa­rece sunt doar un sim­plu bu­ca­tar caruia nu-i e frica de ziua de mai­ne.

• 'Ci­rea­sa de pe tort' este condimentata si cu sim­tul umorului. Cat de im­por­tant este acest ingredient in viata dumnea­voastra?

Simtul umo­ru­lui il datorez bunicului din partea mamei si neamului sau de oameni hatri. Toate po­vestile din copilaria mea erau pline de haz si radeam in hohote ori de cate ori le as­cul­tam. Eu sunt vesel si in via­ta de zi cu zi, chiar daca am trecut si prin multe momente grele. Nu mi-am pierdut simtul umorului, pentru ca un zambet face mai bine decat o pastila de durere de cap. Zambiti, dragii mei, caci zambetul este cheia catre o viata plina de dragoste, iar dragostea este darul lui Dumnezeu!

• Emisiunile au adus vreun deserviciu maestrului in Arta Culinara?

Nu, pentru ca acum am devenit cunoscut publicului larg, iar acest fapt ma maguleste. Doar ca imi lipseste gatitul zilnic, ru­tina aceea cu care am fost obis­nu­it. Imi doresc sa revin in bucatarie si sa gatesc ca inainte, iar acest lucru s-ar putea intampla cat de curand.

• Cine v-a trimis prima oara la cratita?

Prima oara am gatit, in mod oficial, in timpul stagiului militar, si trebuie sa va spun ca am facut-o timp de aproape doua luni, pentru un detasament de peste 200 de militari. Prima oara le-am gatit celebra si nelipsita 'fasole cu carnati' care era nemaipomenit de gustoasa, intrucat fasolea si carnatii erau proaspeti si fierbeau intr-o oala imensa, timp de 4 ore. Ei, ce vremuri...!

• Cate ore ati stat in bu­ca­tarie in adolescenta?

Cand ati inceput sa castigati bani din arta culinara? Nu prea stateam in bu­ca­tarie, fiind ocupat cu scoala. Si pentru ca a venit vor­ba, va spun ca ta­ta si-a dorit ca ba­ia­tul sa ajunga in­giner constructor, ca si el. Insa eu am renuntat dupa primul an de facultate, cand m-am si apucat de gatit. Cu gatitul in mod profesionist, intr-un restaurant, am inceput sa castig bani cand aveam douazeci si ceva de ani... Cu Arta Culinara adusa la excelenta am inceput sa castig acum vreo zece ani.

• Cu gatitul v-ati cucerit sotia?

Imi place termenul cucerit. Suna ca si cum as fi fost Napoleon! Atunci cand ne-am cunoscut si sotia mea gatea. Intre timp, a uitat sau nu mai vrea sa gateasca. Nici dulciuri nu mai vrea sa faca si lasa totul pe seama mea. Protestele mele o lasa rece, asa ca imi fac datoria de sot si tac din gura!

• Va rog sa continuati zicala 'gaina batrana face...'.

Supa buna... Dar, eu as zice gaina batrana fierbe mult si are carnea cam tare, asa ca mai bine un clapon (n.r. – cocos castrat), ca este mult mai fraged.

• Aveti o meserie din care nu puteti sa iesiti niciodata la pensie. S-ar putea sa depuneti vreodata armele si sa renuntati la bucatarie?

Nici nu-mi doresc sa ies la pensie! Imi place atat de mult ceea ce fac, incat si atunci cand nu am o treaba anume, citesc literatura de specialitate sau mesteresc cate ceva prin bucatarie. Intr-adevar, meseria de bucatar, ca si cea de doctor sau profesor, nu are varsta. Atata vreme cat ai gustul mancarii si simtul esteticului nealterat, da-i inainte!