x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Acțiunile Fondului Proprietatea, Băncii Transilvania și Romgaz, cele mai lichide titluri la BVB

Acțiunile Fondului Proprietatea, Băncii Transilvania și Romgaz, cele mai lichide titluri la BVB

10 Noi 2019   •   18:00
Acțiunile Fondului Proprietatea, Băncii Transilvania și Romgaz, cele mai lichide titluri la BVB

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide titluri în această săptămână pe Bursa de la Bucureşti, generând tranzacţii de peste 46,47 milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania, cu schimburi de 32,89 milioane de lei şi Romgaz, cu 15,66 milioane de lei.

În topul celor mai bune evoluţii bursiere ale săptămânii 4 -8 noiembrie se află Dafora, cu un avans de 30,38% al preţului acţiunilor, Uztel - plus 8,33% şi IAR Braşov - 10,83%.
Pe de altă parte, cele mai slabe evoluţii au fost consemnate de acţiunile Ves SA, care s-au depreciat cu 9,72%, Electroputere - minus 9,73% şi Sinteza SA - minus 5,77%.

Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni derulate în ultima săptămână pe Bursa de la Bucureşti a depăşit 136,07 milioane de lei, faţă de 122,65 milioane de lei în perioada precedentă, iar cea mai bună zi de tranzacţionare a fost miercuri, 6 noiembrie, când rulajul a fost de peste 34,88 milioane lei. Cea mai slabă zi a fost luni, 4 noiembrie, când tranzacţiile cu acţiuni au trecut uşor de 14 milioane lei.

Capitalizarea pieţei a depăşit vineri 177,45 miliarde lei.

Pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti sunt 83 de societăţi emitente şi 28 de intermediari, iar valoarea totală a tranzacţiilor derulate de la începutul anului a depăşit 8,57 miliarde de lei cu o medie zilnică de tranzacţionare de 39,68 milioane lei.

De la începutul acestui an, pe toate pieţele administrate de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au fost realizate 502.342 tranzacţii, în valoare totală de 9,7 miliarde de lei, media zilnică de tranzacţionare fiind de 44,96 milioane de lei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: actiuni, bursa