x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri

13 Mar 2019   •   20:20
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor a ajuns la 28,04 milioane de lei (5,89 milioane de euro). 

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 10,21 milioane de lei, urmate de cele ale BRD - Groupe Societe Generale (7,31 milioane de lei) şi ale Fondului Proprietatea (3,55 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au înregistrat titlurile Prebet, care s-au apreciat cu 7,21%, Ves (+6,4%) şi Grupul Industrial Electrocontact (+2,86%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Condmag, care au pierdut 9,38% din valoare, Altur (-6,76%) şi Transilvania Construcţii (-6,67%).

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 acţiuni, a înregistrat o depreciere de 0,61%, la 7.857,52 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o scădere de 0,61%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a închis pe minus cu 0,07%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o depreciere de 0,49%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în coborâre cu 0,25%. 

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,04%.

AGERPRES

×