x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri

12 Iun 2019   •   22:00
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri
Sursa foto: jmiks/Getty Images/iStockphoto

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor a fost de 82,12 milioane de lei (17,38 milioane de lei).

Indicele principat BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 0,49%, la 8.591,06 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,46%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere de 0,33%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,36%. 

Indicele SIF-urilor, BET-FI, este singurul pe plus, cu o apreciere de 0,63%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 12,07 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom (9,74 milioane de lei) şi BRD (7 milioane de lei). 

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SIF Moldova, care s-au apreciat cu 4,91%, Electromagnetica (+4,62%) şi SIF Hoteluri (+3,6%). 

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Artego, care au pierdut 5,71% din valoare, Turism Felix (-3,57%) şi Nuclearelectrica (-3,1%).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bursa de la bucuresti scadere