x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Bursa de la Bucureşti închide în creştere şedinţa de miercuri

Bursa de la Bucureşti închide în creştere şedinţa de miercuri

26 Iun 2019   •   21:00
Bursa de la Bucureşti închide în creştere şedinţa de miercuri

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor a scăzut uşor, la 45,96 milioane de lei (9,74 milioane de euro), de la 46,84 milioane de lei (9,92 milioane de euro), în ziua precedentă.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,64%, ajungând la 8.649,80 puncte. BET-TR, indicele care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a crescut cu un procent similar indicelui BET iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a închis pe plus cu 0,63%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,53%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,41%. 

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a consemnat o creştere de 0,47%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a închis pe plus cu 0,41%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 10,43 milioane de lei, urmate de titlurile Antibiotice (7,22 milioane de lei) şi Electrica (6,65 milioane de lei). 

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Carbochim, care s-au apreciat cu 12,5%, Sinteza - 6,4% şi Ropharma - 5,88%.

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Electromagnetica, în scădere cu 2,93%, Biofarm (-2,06%) şi IAR Braşov (-1,67%).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bursa de la bucuresti crestere