x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Bursa de la Bucureşti închide pe verde şedinţa de miercuri; creşteri cu peste 1% ale indicilor

Bursa de la Bucureşti închide pe verde şedinţa de miercuri; creşteri cu peste 1% ale indicilor

05 Iun 2019   •   22:00
Bursa de la Bucureşti închide pe verde şedinţa de miercuri; creşteri cu peste 1% ale indicilor

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 57,76 milioane de lei (12,21 milioane de euro).

Indicele principat BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o creştere cu 1,68%, la 8.615,37 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a câştigat 1,66%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o urcare de 1,46%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 1,29%. 

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile BRD au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 16,52 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea (8,53 milioane de lei) şi Banca Transilvania (7,14 milioane de lei). 

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Carbochim, care s-au apreciat cu 14,29%, Oil Terminal (+9,59%) şi COMCM Constanţa (+7%). 

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Transilvania Broker de Asigurare, care au pierdut 4,8% din valoare, Bermas (-1,57%) şi Aages (-0,7%).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bursa de la bucuresti crestere