x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii O companie turcească va construi o fabrica la Iaşi

O companie turcească va construi o fabrica la Iaşi

07 Aug 2018   •   15:14
O companie turcească va construi o fabrica la Iaşi

Compania turcească Dogu Pres va construi la Iaşi o fabrică de componente auto, un proiect de tip greenfield, cu o investiţie de 10 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, remis marţi. 

 

Noua unitate va produce subcomponente ce se integrează în injectoare diesel şi de benzină. Proiectul prevede realizarea unei hale de producţie de 10.000 de metri pătraţi, pe o suprafaţă totală de 5 hectare, ceea ce va permite o extindere ulterioară a investiţiei. Pentru etapa a doua, compania doreşte să investească în producţia de pompe auto de diverse tipuri. 

România a fost selectată ca destinaţie finală pentru realizarea investiţiei în urma unui studiu realizat de compania turcească pe parcursul a 12 luni, în mai multe ţări din regiune. 

"Investiţia din regiunea de Nord-Est va aduce 250 de noi locuri de muncă şi dezvoltarea pe orizontală a economiei locale. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat demonstrează, cu fiecare proiect atras, că este un partener de încredere, însoţind investitorii pe întreaga perioadă de derulare a proiectului, de la primul contact până la transformarea intenţiei într-o poveste de succes', a declarat Ştefan Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, citat în comunicat. 

Totodată, Vasile Asandei, director Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a amintit care sunt avantajele pe care le găsesc investitorii în această regiune. 

"Prin sosirea companiei Dogu Pres în Iaşi, cu un proiect de investiţie important în domeniul componentelor auto, practic se demonstrează încă o dată atractivitatea Regiunii de Nord Est a ţării şi pentru proiectele de producţie, având în vedere că majoritatea investiţiilor străine recente în Iaşi s-au concentrat pe domeniul IT. Observăm că această zonă a ţării a devenit tot mai interesantă, având în vedere dificultatea de a găsi forţă de muncă în partea de Vest a ţării. De asemenea, aş dori să amintesc şi câţiva factori care contribuie la creşterea atractivităţii Regiunii de Nord-Est: grad ridicat al populaţiei active, costuri foarte competitive, disponibilitatea facilităţilor de tip greenfield sau brownfield, varietate lingvistică, iar lista continuă. Printr-un parteneriat strâns cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, ne dorim ca aceste rezultate să fie din ce în ce mai numeroase în întreaga Regiune de Nord Est", a arătat Vasile Asandei. 

La rândul lor, reprezentanţii companiei turceşti au afirmat că au ales România din mai multe motive, printre care faptul că îşi doresc un amplasament în Uniunea Europeană, cât mai aproape de clienţii lor. 

"Avantajele oferite prin măsurile de ajutor de stat ce sprijină investiţiile, susţinerea din partea InvestRomania, a ADR Nord Est şi a autorităţilor locale, precum şi posibilitatea de a găsi forţa de muncă calificată au determinat luarea deciziei în favoarea României şi selectarea Iaşiului", spun reprezentanţii Dogu Pres, de asemenea citaţi în comunicat. 

Compania a fost înfiinţată în Bursa, Turcia, în anul 1989 şi este un important producător de componente pentru injectoare auto, cu un număr de aproximativ 600 de angajaţi. Printre clienţii companiei se numără Bosch, Delphi, Denso, Compa Sibiu, Schaeffler. AGERPRES

×