x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Dăncilă: 1.000 de cereri în 20 de zile pentru finanţare din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii

Dăncilă: 1.000 de cereri în 20 de zile pentru finanţare din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii

23 Mai 2019   •   14:51
Dăncilă: 1.000 de cereri în 20 de zile pentru finanţare din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii

Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI) este foarte solicitat, iar Guvernul va adopta un act normativ prin care va simplifica procedurile acestui program.

"În şedinţa de Guvern de astăzi îmbunătăţim funcţionarea Fondului de Dezvoltare şi Investiţii preluând propuneri venite din teritoriu. Fac precizarea că acest instrument este destul de apreciat. În doar 20 de zile au fost depuse aproximativ 1.000 de cereri de finanţare", a declarat joi premierul Viorica Dăncilă, conform Agerpres.

"Extindem acest program astfel încât să finalizăm construcţia şi amenajarea spaţiilor de depozitare şi păstrare a produselor agricole, o măsură aşteptată de fermieri care au nevoie de sprijin pentru valorificarea produselor. Pentru că România are nevoie de infrastructură modernă includem în domeniul prioritar principal al Fondului şi finanţarea investiţiilor pentru realizarea aeroporturilor", a mai spus Dăncilă. 

Ea a anunţat miercuri că autorizaţia de construcţie va fi eliminată din documentaţia ce trebuie depusă în cadrul proiectelor cu finanţare prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, astfel că procedura va fi simplificată, iar joi a venit cu noi precizări în acest sens.

"Pentru a nu exista confuzii, fac precizarea că acest document va fi în continuare obligatoriu pentru începerea lucrărilor de construcţie. Pentru a finanţa cât mai multe proiecte, vor fi eligibile şi alte cheltuieli, cum ar fi cele cu utilităţile, cele de proiectare, studiile de fezabilitate sau expertizele tehnice", a arătat premierul. 

Viorica Dăncilă a menţionat că o altă măsură ce va fi adoptată de Guvern vizează reglementarea modului de implicare a fondurilor sau societăţilor de investiţii, inclusiv a Fondului de pensii administrate privat, care doresc să participe în parteneriat public-privat la realizarea proiectelor strategice. 

"Am avut discuţii cu fondurile internaţionale de investiţii, care au un mare interes pentru a finanţa astfel de proiecte. Instituim un mecanism simplu prin care fondurile sau societăţile de investiţii vor transmite Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză scrisori de intenţie cu privire la finanţarea unor proiecte până la aprobarea studiului de fundamentare. Pe baza acestor solicitări se va stabili structura de finanţare a fiecărui proiect inclusă în studiul de fundamentare. Prin aceste modificări vom asigura surse financiare suplimentare pentru realizarea proiectelor în parteneriat public-privat", a arătat premierul. 

×
Subiecte în articol: dancila fond dezvoltare Investitii cereri