x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Daunele Ford, stinse de statul român

Daunele Ford, stinse de statul român

de Cristian Anton    |    26 Apr 2016   •   19:04
Daunele Ford, stinse de statul român
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Ford trebuie să plătească peste 14 milioane de euro statului român pentru nerealizarea nivelului de producţie de automobile la fabrica din Craiova, asumat prin contractul din 2007. În replică, americanii au descoperit că au şi ei de recuperat de la români fix 14 milioane euro, bani pe care i-au investit în depoluarea zonei în care se află uzina, astfel încât fiecare parte a devenit datoare la cealaltă cu aceeaşi sumă.

În 2013, a fost creat prin OUG un mecanism de compensare şi decontare a creanţelor reciproce dintre Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), pe de-o parte, şi Ford Capital BV, Ford Motor Company şi Ford România, pe de altă parte. În 2016, tot statul român face un pas înainte şi suplimentează bugetul AAAS pentru anul în curs cu 36.810.000 lei, echivalentul a 8.179.963 euro, prin care se achită astfel o parte importantă din datoria de 14 milioane euro către Ford. În aceste condiţii, AAAS va avea unul din cele mai mari bugete din ultimii ani, în valoare totală de 61.625.000 lei. Potrivit contractului de privatizare din 2007, Ford ar fi trebuit să atingă, în patru ani de la preluarea efectivă a fostei Daewoo din Craiova, un volum de producție de 250.000 de unități. Fabrica a produs însă doar 60.000 de maşini în intervalul menționat, ceea ce a atras pentru Ford sancțiuni de 25% din valoarea care s-a plătit statului român pentru preluarea Automobile Craiova. Americanii au plătit iniţial 57 milioane de euro pentru fosta fabrică Daewoo, dar, la presiunea Comisiei Europene, au mai adus 27 milioane de euro. Ulterior,  România a acordat Ford ajutoare de stat de 75 milioane euro. La preluarea afacerii, în 2007, fabrica avea 4.400 de angajaţi. La sfârşitul lui 2015, numărul acestora a scăzut la 2.700, care au program redus de lucru, pentru ca Ford să evite concedierile.

„AAAS va rambursa costurile de remediere a contaminării istorice a pânzei freatice de sub amplasamentul fabricii de la Craiova deţinute de Ford România SA, costuri ce vor fi limitate la valoarea penalităţii datorate de cumpărători către AAAS”, proiect de buget AAAS.

 

1 mld. euro spune Ford că a investit în România. Totuşi, planul de producţie nu e respectat, iar piesele sunt fabricate afară

×