x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Hidroelectrica are un program ambitios de achizitii

Hidroelectrica are un program ambitios de achizitii

21 Mai 2018   •   16:43
Hidroelectrica are un program ambitios de achizitii

Hidroelectrica analizează posibilitatea de a achiziţiona parcuri eoliene şi fotovoltaice în ţară, precum şi alte companii energetice în afara graniţelor, a declarat, luni, directorul general al companiei, Bogdan Badea, într-o conferinţă de presă.

 

"La nivel naţional, ne uităm să cumpărăm parcuri eoliene şi solare. Suntem în due-diligence cu mai multe parcuri eoliene. Ne interesează să diversificăm sursele de producţie şi ne uităm în special la energia verde, întrucât se completează cu portofoliul nostru. Dacă vom putea face economii la apă utilizând alte surse, va fi un plus. Avem şi capacitate de stocare şi putem face echilibrări", a explicat Badea.

De asemenea, el a arătat că analizează şi posibilitatea achiziţiei altor companii în afara ţării. "Avem în derulare o analiză a pieţei", a precizat Bogdan Badea. În ceea ce priveşte planul de listare a 10% din acţiunile companiei, directorul general al Hidroelectrica s-a arătat sceptic în privinţa unei listări în acest an.

"Listarea trebuie să se întâmple, dar trebuie făcută după ce vom avea un plan de dezvoltare bine pus la punct, pentru a şti ce să facem cu acei bani care vor intra în companie. Nu cum s-au făcut listările de până acum, de dragul listării. Pot da multe exemple aici, unde nu a existat niciun fel de plan privind utilizarea banilor", a mai spus oficialul Hidroelectrica.

Badea a anunţat că producătorul de energie a obţinut anul trecut un profit net de 1,36 miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din istoria companiei. În 2016, profitul net al companiei a fost de 1,228 miliarde de lei. Totodată, în primul trimestru al acestui an, Hidroelectrica a avut un profit net de 485 milioane de lei, faţă de 399 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2017, ca urmare a situaţiei hidrologice îmbunătăţite. AGERPRES

×