Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Recent, o importantă delegaţie condusă de ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, şi din care au făcut parte oficiali din ministerele cu competenţe economice şi reprezentanţi ai 49 de companii a efectuat o vizită în Iran, la Teheran. Din comunicatele emise de ministerele implicate în această misiune economică înţelegem că vizita nu a avut niciun rezultat concret, adică nu a fost semnat niciun contract.
Vizita delegaţiei române a avut loc săptămâna trecută şi citind printre rânduri comuni-catele ministerelor implicate în această vizită putem trage concluzia că totul a ţinut mai mult de protocol. De exemplu, din comunicatul Ministerului Energiei aflăm că secretarul de stat Aristotel Jude s-a întâlnit cu Amir H. Zamaninia, ministrul adjunct al Petrolului din Iran. „În cadrul discuțiilor cu minis-trul adjunct al Petrolului din Iran, secretarul de stat Aristotel Jude a evocat istoricul industriei de petrol şi gaze naturale din România, com-ponentă impor- tantă a econo-miei naționale”, se precizează în comunicat, document din care mai aflăm că „au fost abordate aspecte legate de etapele şi procedurile pe care companiile româneşti ar putea să le urmeze pentru a accesa piaţa serviciilor din industria de petrol şi gaze naturale din Iran, precum şi cele în raport cu participarea la explorarea, dezvoltarea şi exploa-tarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale din Iran”. În timp ce alţii semnează contracte pe bani grei, noi de-abia încercăm să luăm pulsul. Dulcele limbaj de lemn Nici din comunicările reprezen-tanţilor Ministerului de Externe nu am reuşit să înţelegem dacă întâlnirile oficiale avute de minis-trul Lazăr Comănescu au avut şi un rezultat palpabil, concretizat în semnarea unor acorduri, eventual, sau totul a rămas la un nivel pur protocolar. Din stereotipia acestor comunicate, care ne duce cu gândul la alte vremuri, am descoperit că ministrul Comănescu mizează pe diplomaţia parlamentară pentru extinderea şi diversificarea rela-ţiilor dintre cele două ţări, pe grupurile de prietenie ale Parla-mentelor celor două ţări pentru consolidarea cooperării bilaterale etc. Pentru a mai îndulci puţin din eşecul acestei vizite am putea spune că singurul lucru important, într-o oarecare măsură, ar fi că s-a convenit constituirea unor grupuri de lucru sectoriale pentru pregătirea Comisiei mixte econo-mice, programată a avea loc la Bucureşti în cursul acestui an. În rest, bla-bla-uri diplomatice care ascund rateul.
Contractele deja se negociază
În timp ce nouă ni se vorbeşte, în fraze pompoase, despre succesul de la Teheran, vizita efectuată în cursul lunii ianuarie a acestui an în Franţa şi Italia de preşedintele iranian a dus la semnarea unor contracte în valoare de 40 de miliarde de euro, din care italie-nilor le-au revenit 17 miliarde de euro. Evident, acum nimeni nu poate avea pretenţia să semnăm asemenea contracte. Ni se vorbeşte despre potenţialul industriei ener-getice româneşti de a intra în Iran, dar marile jocuri sunt deja făcute şi în acest domeniu. Francezii de la Total SA, multinaţionala Royal Dutch Shell Plc, ruşii de la Lukoil PJSC, italienii de la Eni sunt deja acolo şi negociază contracte grele pentru dezvoltarea unor perimetre petroliere.
Vizite politice cu rezultate reale
Pentru a arăta care este dife-renţa dintre noi şi alte state mem-bre UE să ne uităm ce înseamnă o vizită oficială a cancelarului ger- man sau a preşedintelui Franţei. Două exemple de ţări cu economii puternice, în care politicul este pus în slujba economicului. Un contract de 17 miliarde de euro pentru Airbus imediat după ce cancelarul Germaniei s-a întâlnit cu premierul Chinei, Li Keqiang. Să mai amintim semnarea acordului-cadru pri-vind cooperarea strategică dintre compania Volkswagen şi Banca Industrială a Chinei, şi avem tabloul a ceea ce înseamnă cu adevărat o vizită a unor demni-tari din spaţiul UE. Politicienii noştri uită mereu că doar a te băga sub umbrela UE şi sub şopronul NATO nu este suficient.
Experienţa chinezească şi baloanele de săpun
Lista cu eşecurile misiunilor economice externe ale reprezentanţilor statului român în atragerea de investiţii este una foarte lungă. Ultimul dintre acestea, şi poate cel mai răsunător din ultimii ani, prin prisma anunţurilor făcute, este cel din 2014 când premierul Victor Ponta s-a dus în China, însoţit tot de o delegaţie puternică de oameni de afaceri. Atunci, circul mediatic desfăşurat la întoarcerea acasă a fost susţinut printr-un maldăr de protocoale în care ni se vorbea de investiţii chinezeşti de circa 8,5 miliarde de euro. Anii au trecut şi, cu mici excepţii, investiţiile au rămas doar baloane de săpun.
Numai anul trecut, Germania şi China au semnat, în timpul vizitei cancelarului Angela Merkel la Beijing, un contract în valoare de 17 miliarde de euro prin care companiile aeriene chineze vor achiziţiona 30 de avioane de pasageri A330 fabricate de grupul aeronautic european Airbus.
