x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Investiţiile străine directe au crescut cu aproape 1,5%, în 2017

Investiţiile străine directe au crescut cu aproape 1,5%, în 2017

13 Feb 2018   •   14:04
Investiţiile străine directe au crescut cu aproape 1,5%, în 2017

Investiţiile străine directe au crescut cu 1,5%, în perioada ianuarie - decembrie 2017, comparativ cu perioada similară din 2016, la 4,586 miliarde euro, de la 4,517 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR) remis marţi.

 

"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 4,586 miliarde de euro (comparativ cu 4,517 miliarde de euro în perioada ianuarie - decembrie 2016), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3,822 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 764 milioane euro", se arată în document.

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a crescut, anul trecut, cu 9,1%, comparativ cu 2016, la 5.837 unităţi, care au un capital social subscris în sumă totală de peste 40,25 milioane de dolari, în creştere cu 0,4% comparativ cu 2016, scrie Agerpres

În cursul anului, cel mai mare număr de firme cu capital străin a fost înregistrat în luna martie, respectiv 591 de unităţi. În schimb, luna cu cea mai slabă evoluţie a fost ianuarie, cu 327 unităţi.

Numărul total al firmelor de acest gen era, la sfârşitul anului trecut, de 215.651, având un capital social total de peste 61,03 miliarde dolari. Ca ţară de origine a capitalului, Olanda este pe primul loc, cu 12,2 miliarde dolari şi 5.112 firme, urmată de Austria cu 7,1 miliarde dolari şi 7.391 firme şi de Germania cu 6,6 miliarde dolari şi 22.105 firme.

România a înregistrat, în 2016, cel mai slab an din ultimii 18 ani în privinţa firmelor cu capital străin nou înfiinţate cu 5.348 de astfel de firme, în scădere de la 5.831 unităţi, în 2015. După 1991, cele mai multe societăţi au fost înfiinţate în anul 2007, când au fost înregistrate peste 15.000 de astfel de firme. La polul opus, cele mai puţine au fost în anul 1995, respectiv 3.400.

×