x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Jurnalul Bursier. Saptamana dividendelor suplimentare

Jurnalul Bursier. Saptamana dividendelor suplimentare

19 Noi 2018   •   11:33
Jurnalul Bursier. Saptamana dividendelor suplimentare

Aşa cum investitorii  bănuiau, similar anului trecut, Guvernul şi-a îndreptat şi în 2018 privirea către conturile bancare ale societăţilor controlate,  listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB ), pentru a-şi acoperi deficitul bugetar .

Astfel, companiile Romgaz SA, Nuclearelctrica SA, Transgaz SA şi Transelectrica SA, la solicitarea Guvernului, urmează să convoace Adunarea Generală a Acţionarilor pentru distribuirea de dividende suplimentare. În aceeaşi situaţie se află şi Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie controlată de statul roman, dar încă nelistată la bursă. De această decizie va beneficia şi Fondul Proprietatea SA, singurul acţionar minoritar al Hidroelectrica SA. Este posibil să apară solicitari pentru dividende suplimentare şi în cazul Conpet SA sau Electrica SA.

Urmare a acestor anunţuri, în săptămâna 12-16.11.2018 impactul asupra emitenţilor în cauza a fost mixt: creşteri în cazul Transelectrica SA (1.73%) şi Nuclearelectrica SA (0.95%) şi scăderi în cazul Romgaz SA (-0.71%) şi Transgaz SA(-3.04%). Aceste evoluţii s-au înregistrat pe fondul unor volume de tranzacţionare sub media ultimelor saptămâni.

La nivelul de ansamblu al BVB , indicele BET ( cel mai reprezentantiv indice bursier românesc) a scăzut  în săptămâna 12-16.11.2018 cu 0.20%, influenţat, în principal, de scăderile emitenţilor Digi Communications NV (-4.47%) şi OMV Petrom SA (-2.56%). Alături de Transelectrica SA, cea mai buna evoluţie în săptămână a înregistrat-o Electrica SA (+1.69%) pe fondul unei raportări a rezultatelor financiare trimestriale peste aşteptările analiştilor.      

In general, dividendele suplimentare sunt distribuite din rezervele, respectiv rezultatele reportate ale societăţilor. Prin urmare, efectul pozitiv pe termen scurt al unei politici de dividend favorabile investitorilor va fi contrabalansat de diminuarea resurselor financiare disponibile acestora pentru efectuarea investiţiilor in viitor. Este de aşteptat ca astfel de investiţii să fie acoperite prin credite bancare sau împrumuturi obligatare ale căror dobânzi vor diminua profiturile distribuibile aşteptate în viitor. În concluzie, impactul politicii de dividende suplimentare impuse în prezent de către statul roman asupra preţului acţiunilor societăţilor poate fi pozitiv pe termen scurt, dar negativ pe termen lung.

Există societăţi listate la BVB a căror politica de dividend este contrară celei adoptate de statul român. Astfel, acţonarii majoritari de la societăţi precum Medlife SA sau Sfera Franchise Group SA aleg să reinvestească profiturile în creşterea valorii de piaţă a propriilor companii, oferind potenţialul unor câştiguri de  capital viitoare. Investitorii au astfel o alegere de făcut: dividend astăzi sau câştiguri de capital maine.

Tu, ca investitor, ce preferi?

 

Cosmin Mizof, expert Certinvest

 

×
Subiecte în articol: Jurnalul Bursier