x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Metrorex pregăteşte documentaţia pentru angajarea unui expert în asigurări, care să stabilească riscurile călătoriei cu metroul şi despăgubirile

Metrorex pregăteşte documentaţia pentru angajarea unui expert în asigurări, care să stabilească riscurile călătoriei cu metroul şi despăgubirile

03 Noi 2016   •   22:10
Metrorex pregăteşte documentaţia pentru angajarea unui expert în asigurări, care să stabilească riscurile călătoriei cu metroul şi despăgubirile

Metrorex va publica în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), până la data de 15 noiembrie, anunţul pentru achiziţionarea serviciilor unui expert în domeniul asigurărilor care să elaboreze un studiu din care să reiasă posibilele riscuri rezultate din accidente/incidente faţă de care societatea este vulnerabilă în relaţia transportator - călător.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis joi AGERPRES, în prezent se lucrează la documentaţia de achiziţie, varianta finală a caietului de sarcini fiind supusă atenţiei Consiliului de Administraţie.

"În ultimul an, poliţa de asigurare civilă pentru pagube produse călătorilor în caz de accidente/incidente feroviare a constituit o preocupare permanentă a managementului Metrorex. Astfel, în conformitate cu legislaţia actuală, Metrorex a lansat la finele anului 2015 procedura de angajare a unui expert în domeniul asigurărilor pentru elaborarea unui studiu din care să reiasă posibilele riscuri rezultate din accidente/incidente faţă de care societatea este vulnerabilă în relaţia transportator - călător", spune Metrorex.

Studiul va cuprinde, în special, identificarea, descrierea şi fundamentarea pe baze de calcul a riscurilor rezultate din călătoria cu metroul, stabilirea ariei de întindere a riscurilor, clasificarea riscurilor identificate din punct de vedere al oportunităţii asigurării acestora şi, nu în ultimul rând, identificarea şi fundamentarea nivelului optim de despăgubire a riscurilor identificate.

"Metrorex a lucrat, împreună cu firma specializată contractată, la elaborarea caietului de sarcini şi a cerinţelor acestuia. Varianta finală a caietului de sarcini a fost supusă atenţiei Consiliului de Administraţie, fiind avizat de către Consiliul Tehnico-Economic în data de 1.11.2016. În momentul de faţă, se lucrează la documentaţia de achiziţie, urmând ca până la data de 15 noiembrie 2016 să se publice în SEAP anunţul pentru achiziţionarea serviciilor", a precizat compania.

Sursa: AGERPRES

×