x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii OTP Asset Management România a lansat primul fond deschis de investiţii cu expunere pe piaţa imobiliară globală

OTP Asset Management România a lansat primul fond deschis de investiţii cu expunere pe piaţa imobiliară globală

11 Sep 2018   •   12:05
OTP Asset Management România a lansat primul fond deschis de investiţii cu expunere pe piaţa imobiliară globală
Sursa foto: DIANA OROS

OTP Asset Management România a lansat fondul OTP Real Estate & Construction (OTP REC), primul fond sectorial din România care oferă expunere la nivel internaţional pe zona imobiliară şi a construcţiilor, a declarat marţi Dan Marius Popovici, director general al companiei

 

Fondul se încadrează, conform standardelor EFAMA, în categoria fondurilor diversificate flexibile. OTP Real Estate & Construction urmăreşte o alocare strategică prin care cel puţin 75% din active sunt investite în acţiuni şi obligaţiuni emise de companii care activează în domeniul imobiliar şi al construcţiilor. 

OTP Real Estate & Construction se adresează clienţilor de retail şi clienţilor instituţionali care sunt dispuşi să accepte un grad de risc mediu şi care îşi doresc o investiţie lichidă cu expunere pe piaţa imobiliară. Perioada recomandată de investiţie este de 1 - 3 ani. 

Prin lansarea fondului OTP Real Estate & Construction, compania oferă o soluţie alternativă pentru apetitul românilor de a investi în proprietăţi. Fondul este concentrat pe generarea şi distribuirea veniturilor cât mai mari, ceea ce îl transformă într-un instrument de obţinere a veniturilor pasive. Aşa cum o persoană achiziţionează o garsonieră/apartament cu scopul de a obţine o anumită sumă de bani din chirie, tot la fel un investitor în OTP Real Estate & Construction poate încasa trimestrial venituri, generate de dividende şi cupoane. 

Faţă de o investiţie imobiliară clasică care necesită sume semnificative, în OTP REC investiţia iniţială este contravaloarea unei unităţi de fond (valoarea nominală fiind de 500 de lei), iar suma pentru investiţii ulterioare este de 50 lei. Investitorii care deţin unităţi de fond în prima zi lucrătoare a lunilor aprilie, iulie, octombrie şi ianuarie sunt îndreptăţiţi să primească venitul distribuibil trimestrial. 

Plata venitului distribuibil este dependentă de veniturile încasate de către fond. În cazul în care această valoare este de sub un leu/unitatea de fond, acesta nu se va distribui, urmând să se acumuleze cu venitul din trimestrul/trimestrele următoare şi să fie distribuită când depăşeşte valoarea de un leu/unitatea de fond. Fondul va investi în companii specializate în domeniul imobiliar şi al construcţiilor, cum sunt trusturile imobiliare de tipul REIT-urilor (Real Estate Investment Trusts) din Europa de Vest şi SUA, administrate de profesionişti cu zeci de ani de experienţă la nivel internaţional. 

Noul fond de investiţii este o alternativă viabilă la clasica investiţie imobiliară, pe care mulţi români o preferă. OTP Real Estate & Construction este primul fond sectorial din România care oferă expunere la nivel internaţional pe companii imobiliare care operează sau deţin mall-uri, clădiri de birouri, spaţii logistice, de depozitare şi spaţii comerciale. Din universul investiţional al fondului se remarcă companii precum Simon Property Group (US), Vonovia (DE), Unibail-Rodamco-Westfield (FR), NEPI Rockcastle (ZA) Globalworth (RO), Strabag (AT), Astaldi (IT). 

OTP REC oferă investitorilor lichiditate imediată, în orice moment, printr-o simplă răscumpărare de unităţi de fond, prin comparaţie cu investiţiile imobiliare directe care presupun un proces mai lung de lichidare. Potrivit reprezentanţilor companiei, investiţia în fondul OTP Real Estate & Construction presupune impozit de 5% aplicabil venitului distribuit de către fond, faţă de un impozit de 10% aplicabil venitului din chirie. Impozitul de 5% este reţinut la sursă. AGERPRES

×