x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Rovana Plumb a semnat în Valea Jiului, un proiect de 90 milioane euro pentru reabilitarea rețelei de apă

Rovana Plumb a semnat în Valea Jiului, un proiect de 90 milioane euro pentru reabilitarea rețelei de apă

19 Mai 2017   •   20:18
Rovana Plumb a semnat în Valea Jiului, un proiect de 90 milioane euro pentru reabilitarea rețelei de apă

Ministrul Rovana Plumb a semnat, vineri, la Petroșani, contractul de finanțare pentru cel mai mare proiect pe fonduri europene din Valea Jiului și, totodată, primul proiect major finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) în perioada de programare 2014 – 2020.

Valoarea proiectului este de 90 milioane euro și presupune reabilitarea a 69,6 km rețea de apă potabilă și 47,4 km canalizare, extinderea a 8 km rețea de apă potabilă,  construirea a două stații de tratare, precum și alte operațiuni necesare tratării apei. De rezultatele lui vor beneficia 117.365 locuitori din Valea Jiului.

În Valea Jiului am dat astăzi startul celor 10 proiecte care vor fi semnate anul acesta în sectorul de apă, proiecte ce vor reflecta ambiția Guvernului Grindeanu de a sprijini dezvoltarea tuturor zonelor acestei țări dar și dorința noastră de a  le aduce speranța inclusiv locuitorilor din Petroșani, Vulcan, Lupeni, Uricani, Aninoasa sau Petrila că au dreptul la dezvoltare, la civilizație și la un viitor pentru copiii lor, a declarant, la Petroșani, doamna Rovana Plumb.

Proiectul semnat astăzi este finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și este al doilea program ca mărime din UE, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde euro pentru sectoarele transport, mediu și energie.

La finalul implementării lui (31 decembrie 2023), calitatea apei potabile din această zonă monoindustrială va crește, pierderile din rețelele de apă potabilă se vor reduce cu circa 30%,iar infiltrațiile în rețeaua de colectare a apelor uzate cu circa 40%.

×
Subiecte în articol: rovana plumb