x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Leul, la un nou MINIM ISTORIC în comparaţie cu euro

Leul, la un nou MINIM ISTORIC în comparaţie cu euro

15 Ian 2019   •   13:23
Leul, la un nou MINIM ISTORIC în comparaţie cu euro

Leul s-a depreciat marţi cu 0,51 bani (0,11%) faţă de euro, ajungând din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană, cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,6822 lei/euro.
BNR a cotat luni euro la 4,6771 lei.
De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,0973 lei, în creştere cu 1,17 bani (0,42%), faţă de cursul de marţi, respectiv 4,0802 lei/dolar.
Moneda naţională s-a depreciat şi faţă de francul elveţian, cu 0,29 bani (0,07%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,1553 lei, comparativ cu 4,1524 de lei/franc.
Gramul de aur s-a ieftinit cu 1,04 bani (0,006%), până la 169,8613 lei, de la 169,8717 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: curs valutar euro leu minim istoric