x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Nissan şi Renault discută o posibilă fuziune

Nissan şi Renault discută o posibilă fuziune

29 Mar 2018   •   11:42
Nissan şi Renault discută o posibilă fuziune

Constructorul auto francez Renault SA şi partenerul japonez Nissan Motor Co. poartă discuţii în vederea unei fuziuni care ar da naştere unei noi companii, au declarat mai multe surse din apropierea discuţiilor.

 

Un eventual acord ar pune punct actualei alianţe a celor două companii şi ar da naştere unei singure corporaţii. Carlos Ghosn, preşedintele ambelor companii, este cel care conduce negocierile urmând a fi numit în fruntea entităţii combinate, au precizat sursele.

Acţiunile Renault SA au înregistrat o creştere de peste 7% după publicarea acestor informaţii.

La începutul acestei luni, alianţa Renault-Nissan a dezminţit informaţiile apărute în presă potrivit cărora Nissan poartă discuţii pentru a prelua pachetul de 15% din acţiunile Renault deţinut de statul francez, o mişcare considerată drept primul pas dintr-o posibilă fuziune a celor doi constructori.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault dar nu are drepturi de vot la constructorul francez. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. AGERPRES

×