x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Oprah: Nu sunt lesbi!

Oprah: Nu sunt lesbi!

09 Dec 2010   •   18:39
Oprah: Nu sunt lesbi!

141792-opr-4-nou.jpgRealizatoarea de televiziune Oprah Winfrey a negat, cu ochii în lacrimi, că este lesbiană, spunând că zvonurile care apar constant despre relaţiile sale apropiate cu prietenele ei sunt enervante. Influenta realizatoare de televiziune s-a referit astfel la relaţia sa de 20 de ani cu Gayle King, dar şi la iubitul ei, Stedman Graham, într-un interviu emoţionant acordat jurnalistei Barbara Walters. „Ea (Gayle King – n.r.) este mama pe care nu am avut-o niciodată. Este sora pe care şi-o doreşte oricine.

Este prietena pe care o merită toată lumea. Nu cunosc o persoană mai bună ca ea. Plâng pentru că mă gândesc că nu i-am spus niciodată asta. Un şerveţel, vă rog”, a declarat Winfrey. King şi Winfrey, care are 56 de ani, s-au cunoscut când lucrau la un post TV local din Baltimore, în anii ’80, şi de atunci au fost inserabile atât pe plan profesional, cât şi personal, stârnind speculaţii potrivit cărora ar avea o relaţie homosexuală, informează Mediafax. „Nu sunt lesbiană. Nu sunt nici măcar vreun fel de lesbiană. Şi motivul pentru care mă enervează subiectul este că probabil cineva crede că mint. Asta în primul rând. În al doilea rând… cine ar vrea să se ascundăĂ Nu aşa îmi trăiesc eu viaţa”, a mai spus Winfrey.

×
Subiecte în articol: mass-media