x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Pe 2 iunie proclamăm Cişmigiul Copiilor

Pe 2 iunie proclamăm Cişmigiul Copiilor

24 Mai 2012   •   14:48
Pe 2 iunie proclamăm Cişmigiul Copiilor

Cismigiul Copiilor - un maraton al surprizelor

Incepe vara, sezonul luminii, al bucuriei si al jocului in aer liber. ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primariei Municipiului Bucuresti continua traditia evenimentelor dedicate copiilor si pregateste o noua sarbatoare, cu ocazia zilei lor. Sambata, 2 iunie, ii asteptam pe cei mici impreuna cu parintii si bunicii in Parcul Cismigiu, transformat pentru o zi in taramul Distractiei. Maratonul surprizelor incepe la ora 11.00 si se prelungeste pana seara la 21.00.

Teatrul, muzica si dansul sunt personajele principale ale zilei. Printese, pirati, jongleuri, clovni si magicieni tranforma aleile parcului intr-o lume de poveste. Aici, printre baloane colorate si imagini din basme, vor avea loc ateliere, jocuri si concursuri. Pe Insula Veseliei copiii sunt invitati sa construiasca papusi, sa devina maestri Origami, sa deseneze si sa modeleze impreuna cu artistii plastici, iar cei mai indrazneti pot participa la workshop-ul de percutie. In Foisor, micutii sunt pictati pe fata si coafati. Pe Podul Artelor portretisti si caricaturisti le vor imortaliza figurile si le vor oferi desenele in dar.

“De unsprezece ani organizam evenimentul Cismigiul Copiilor, devenit in timp cel mai iubit proiect al echipei noastre. In fiecare an incercam sa-i aducem ceva nou acestui copil al nostru. Iar el creste, parca mai frumos si mai vanjos, an de an. Iata, pentru ca s-a facut maricel, a ajuns sa puna stapanire pe cel mai vechi parc din Capitala, zi de vara, pana-n seara... Va asteptam asadar pe 2 iunie alaturi de noi, convinsi ca si de aceasta data stradania ne va fi pe deplin rasplatita de bucuria celor mici.'(Mihaela Paun, director ArCuB)

Timp de 10 ore, vor fi spectacole in toate zonele parcului.

Pe cele doua scene - amplasate in vecinatatea Foisorului si langa Lac - vor urca ansambluri artistice, trupe de teatru si dans, coruri de copii si solisti. Pe Scena Mare vor canta pe rand grupurile vocale: Melodia, Fantezia, Andante, Amicii, Andantino, Allegretto, Miracol, Bim Bam si Adagio. Tot aici vor dansa trupele Blockbusters Crew, Attitude, Dance for Life, Lala Street, Dinamic, Studioul coregrafic Reverence si Scoala de dans Mondo Dance. Vor sustine minirecitaluri solistii vocali Eduard Dinica si Laura Arabo, Andra si Razvan Gogan, Denisa Trofin Lavinia Ionita si Noni. Pe Scena Mica este de asemenea un program foarte alert si variat: grupurile Mini Star, DoReMi, Armonia’s; trupele de teatru Pif Paf, Passe-Partout, Gestual Art, Pur Anima.

Curcubeul Vesel precum si actorii teatrelor Tandarica si Ion Creanga ii asteapta cu mult entuziasm pe copii, sa le fie alaturi. Solistele Beatrice si Ana Maria Ionita vor sustine recitaluri, profesorul de joaca Leon Magdan le spune tuturor Povesti pentru copii isteti iar Teatrul de Magie prezinta Illusion Show. Alte spectacole de teatru vor avea loc la Cetate, la Ciuperca si pe Aleea Trandafirilor. Parada majoretelor si a fanfarei va intregi atmosfera de sarbatoare. Cismigiul Copiilor se va incheia cu un recital sustinut de Elena Gheorghe, care va avea loc pe Scena Mare, de la ora 20.00.

Cei mici sunt asteptati la Corabia piratilor sa intre in lumea aventurii Disney Junior.Tombola cu premii este momentul cel mai asteptat Castigatorii extragerilor vor primi cursuri gratuite de limba engleza, consultatii stomatologice sau un Mini Loader (jucarie Peg Perego).

Petreceti timp de calitate, alaturi de copiii dumneavoastra, la un eveniment de traditie, organizat de Primaria Municipiului Bucuresti prin ArCuB. Intrarea este libera.

×
Subiecte în articol: mass media