x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii 7.807 posturi vacante până la 18 februarie

7.807 posturi vacante până la 18 februarie

de Diana Scarlat    |    12 Feb 2010   •   00:00

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunţă 7.807 locuri de muncă vacante pentru şomeri, în săptămâna 12-18 februarie.



Numărul posturilor vacante a crescut cu peste 300 faţă de săptămâna trecută, însă numărul şomerilor tinde să ajungă în curând la 1.000.000, conform estimărilor experţilor. La sfârşitul lui ianuarie, ANOFM înregistra o rată a şomajului de 8,2%, ajungându-se la o medie de 1.000 de şomeri pe zi în ultima lună.

FĂRĂ STUDII
Cele mai puţine oferte rămân în continuare pentru şomerii cu studii superioare, la nivel naţional fiind săptămâna aceasta numai 538, faţă de cele pentru studii medii şi profesionale, unde ANOFM înregistrează 7.269 de oferte. Principalele ocupaţii pentru care se oferă locuri de muncă sunt confecţioner-asamblor articole din textile (940), muncitor necalificat în industria confecţiilor (557), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (376) sau operator confecţioner industria îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice (354).

Cele mai multe oferte de muncă rămân în Capitală (432) şi în judeţele Cluj (753), Hunedoara (586) şi Prahova (385), cele mai puţine înregistrându-se în judeţele Vâlcea şi Ilfov (câte 35), Dâmboviţa şi Brăila (câte 50) sau Olt (52). Mai multe detalii se pot afla de pe pagina web a ANOFM (www.anofm.ro).

×
Subiecte în articol: munca