x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Angajaţii, concediaţi prin e-mail

Angajaţii, concediaţi prin e-mail

de Cristian Anton    |    13 Ian 2017   •   19:00
Angajaţii, concediaţi prin e-mail
Sursa foto: grapestock/Getty Images/iStockphoto

Angajatorul poate să-şi concedieze un salariat și prin intermediul e-mail-ului, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) printr-o decizie apărută recent în Monitorul Oficial. Judecătorii au considerat că această modalitate de comunicare a documentului este legală, însă numai dacă sunt respectate anumite condiții.

Legalitatea transmiterii deciziei de concediere prin intermediul poștei electronice a fost confirmată oficial prin Decizia ICCJ nr. 34/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial și produce acum efecte la nivel național. „Câtă vreme angajatul a pus la dispoziție angajatorului o adresă electronică în vederea comunicării actelor ce emană de la acesta și sunt obligatorii a fi aduse la cunoștința salariatului, comunicarea deciziei de concediere în această modalitate este valabilă. Mai mult decât atât, în condițiile unei dezvoltări accelerate a tehnologiei, a evoluției raporturilor de muncă ce se pot desfășura la distanță prin intermediul internetului, se apreciază că se poate realiza o comunicare între angajator și salariat prin intermediul poștei electronice, aptă din punct de vedere procesual să declanșeze curgerea termenului de contestare jurisdicțională a deciziei de concediere”, se arată în decizia Curţii Supreme.

 

Procesul pentru care Înalta Curte a fost sesizată pentru interpretarea legislației a pornit de la faptul că un salariat a fost informat de angajator despre concediere prin e-mail. Salariatul a contestat în instanță comunicarea deciziei prin poșta electronică, susținând că nu s-a respectat prevederea legală ce impune transmiterea actului în scris.

Fișierul electronic trebuie să fie în format PDF („portable document format” - un format de fișier electronic portabil) și să conțină informațiile obligatorii prevăzute de Codul Muncii. Mai exact, este vorba de motivele pentru care salariatul a fost dat afară și durata preavizului. În același timp, actul mai trebuie să conțină o listă locurilor de muncă vacante pe care le are angajatorul și termenul în care salariatul concediat poate opta pentru unul dintre ele.

Angajatorul trebuie să explice în e-mail motivele care au stat la baza concedierii şi să ataşeze o listă a locurilor de muncă vacante

×