Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cele mai multe firme, indiferent de domeniul de activitate, au probleme, într-o măsură mai mică sau mai mare, cu angajaţii necinstiţi. Furtul angajaţilor poate lua numeroase forme, de la sustragerea de rechizite sau marfă din rafturi şi depozite la delapidare, furt de proprietate intelectuală sau vinderea de informaţii confidenţiale.
Un miliard de dolari pe săptămână - acesta este totalul pagubelor pe care angajaţii necinstiţi le provoacă în SUA, potrivit unor estimări. Unele studii afirmă că durează, în medie, 18 luni până ce un angajator reuşeşte să prindă un angajat necistit, iar 30% din falimente sunt consecinţa directă sau indirectă a furturilor angajaţilor. Cele mai vulnerabile sunt firmele mici, care nu pot absorbi pierderile provocate de angajaţi. Însă nici firmele mari, presupuse a avea sisteme sofisticate de control, nu scapă de hoţie, mai ales sub forma delapidării.
O cauză principală a crizei financiare globale a fost reprezentată de deturnările de miliarde ale unor angajaţi aflaţi în fruntea societăţilor de investiţii.
Statisticile spun că majoritatea angajaţilor necinstiţi au sub 35 de ani, însă pagubele angajaţilor care au peste această vârstă sunt mai mari decât cele provocate de tineri. Pentru angajatori, e adesea greu de acceptat faptul că persoane cu care au construit o relaţie bazată pe încredere sunt necinstite. Potrivit www.anonymousemployee.com, un site specializat în problemele legate de locul de muncă, conducerile firmelor resping la început ideea lipsei de loialitate a angajaţilor. Managementul presupune de multe ori că angajaţii bine plătiţi sunt loiali şi nu fură, că angajaţii cu vechime sunt demni de încredere sau că salariaţii cinstiţi îi vor da în vileag pe colegii necinstiţi.
De ce sunt necinstiţi unii angajaţi? O teorie a fost emisă de criminologul american Donald Cressey şi se numeşte "triunghiul fraudei". Potrivit acesteia, există trei factori care, odată combinaţi, îi determină pe oameni să-şi înşele angajatorii. Primul e reprezentat de o problemă sau nevoie financiară, cum ar fi o datorie făcută la jocuri de noroc. Al doilea este percepţia individului că, la locul de muncă, există o oportunitate de a rezolva problema fără a fi prins. Al treilea factor este capacitatea individului de a justifica acţiunea ilegală. Acesta din urmă este de tipul: "Firma nu s-a purtat corect cu mine, chiar dacă am muncit din greu, aşa că am dreptul la bani".
Patricia Schaefer, o specialistă pe probleme de resurse umane, oferă câteva soluţii de preîntâmpinare a furturilor. Verificarea trecutului profesional al celor care candidează pentru un post în firmă, inclusiv verificarea eventualelor probleme financiare ale acestora, dat fiind că cele mai multe persoane care fură au probleme cu banii. Angajaţilor trebuie să le fie clar că firma nu tolerează sub nici o formă furtul.
Evitarea situaţiei în care finanţele unei firme sunt controlate de un singur individ. Angajatorii trebuie să fie atenţi la angajaţii care sunt nemulţumiţi, stresaţi sau care au probleme financiare. Un idicator poate fi şi o creştere semnificativă şi inexplicabilă a nivelului de trai al unui angajat. Însă ceea ce descurajează foarte mult necinstea este un mediu de lucru pozitiv, în care angajaţii pot comunica deschis cu conducerea şi în care acestora le sunt recunoscute şi răsplătite meritele. Camerele video de supraveghere sunt, cel puţin în cazul magazinelor, cea mai bună soluţie împotriva angajaţilor care fură mărfuri.
Dar apar şi metode mai neobişnuite. Una este angajarea de către patroni a unor falşi clienţi, care se plimbă printre rafturi, pretinzând că-şi fac cumpărăturile, în realitate observându-i discret pe angajaţi.
