x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Bogdan Hossu atrage atenția că șomajul tehnic pentru bugetari va adânci criza economică

Bogdan Hossu atrage atenția că șomajul tehnic pentru bugetari va adânci criza economică

09 Apr 2020   •   13:13
Bogdan Hossu atrage atenția că șomajul tehnic pentru bugetari va adânci criza economică

Anunțul Guvernului despre intrarea a jumătate dintre angajații din sistemul public în șomaj tehnic va fi dăunătoare pentru relansarea economiei, potrivit preşedintelui Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.

"Ideea că jumătate din administraţia publică centrală va intra automat în sistemul de şomaj tehnic prin rotaţie este deficitară pentru că fără o analiză profundă se vor crea alte crize care se vor adăuga crizei actuale. Măsurile propuse fac parte din marota că astfel se rezolvă problema resurselor financiare pentru buget. Să nu uităm că toţi experţii sprijină păstrarea puterii de cumpărare a marii majorităţi a lucrătorilor, chiar în perioada de criză şi de reducere a capacităţilor economice, în sensul că dacă nu se păstrează puterea de cumpărare, capacitatea de relansare economică va fi foarte redusă, pentru că practic va exista o comprimare a cererii interne legată de produse, inclusiv legată de produse de strictă necesitate, pentru că în momentul în care unui cetăţean i se înjumătăţesc veniturile, inclusiv pentru familia lui, el îşi va înjumătăţi solicitările de consum sau (le va scădea, n.r.) chiar mai mult de jumătate, cât este reducerea de venit, tocmai pe ideea că nu ştie cât va rezista în viitor cu venitul lui înjumătăţit. Iar de aici va apărea o comprimare a cererii interne care va fi distrugătoare pentru relansarea economică. Sunt măsuri care de fapt au fost combătute, experienţa din 2008-2010 a demonstrat că măsurile de austeritate sunt cele mai proaste măsuri care se pot lua într-o situaţie de criză şi care au efecte negative asupra capacităţii de reintrare într-o dezvoltare normală economică şi socială pentru toată lumea", a declarat Hossu.

Liderul Cartel Alfa a precizat că sistemul public nu poate funcţiona cu jumătate din personal întrucât digitalizarea este relativ scăzută

"Ne îngrijorează poziţia domnului prim-ministru, în sensul că agreăm ideea unor măsuri de securitate sanitară pentru personalul din sectorul instituţiilor publice, dar ideea că, în afară de Sănătate, de personalul de ordine publică angrenat în sistemul actual de securizare a cetăţenilor, restul instituţiilor publice vor merge pe sistemul jumătate sunt la serviciu şi jumătate sunt în şomaj tehnic şi fac rotaţia este îngrijorătoare. Se dă imaginea că de fapt sectorul public ar putea funcţiona perfect numai cu jumătate din personalul existent, ceea ce este fals, şi înseamnă că reluăm marota care a mai fost vehiculată înainte, legată de faptul că sectorul public este supradimensionat. Dacă suntem de acord că în anumite aspecte este supradimensionat, în multe alte capitole este subdimensionat, şi ideea de a reduce personalul nu face decât să scadă capacitatea de satisfacere a nevoilor cetăţenilor legată de interfaţa lor cu instituţiile publice. Digitalizarea pe care o avem astăzi implementată este relativ redusă şi practic este strict necesară interfaţa cu funcţionarii, cu personalul din instituţiile publice", a spus Bogdan Hossu.

Acesta este de părere că trebuie renunțat la cota unică de impozitare și la creșterea datoriei publice pentru a se putea obține fonduri la buget.

"Există câteva elemente care ar trebui reconsiderate în politicile fiscal-bugetare: cota unică este depăşită, lucru recunoscut pe sub masă de marea majoritate a experţilor, inclusiv a miniştrilor de Finanţe. Revenirea la sistemul european cu un sistem fiscal în tranşe este strict necesară, tocmai ca reţeta bugetară să revină la normal legată de acest lucru. Evident, măsurile (actuale, n.r.) afectează marea majoritate a populaţiei cu venituri mici şi mai puţin populaţia cu venituri mari. Subvenţionarea partidelor politice ar trebui redusă la jumătate, indemnizaţiile de deplasare în teritoriu ale parlamentarilor, deci sunt elemente care se pot reduce. Toate ţările vest-europene şi SUA merg pe creşterea deficitului. Să nu uităm că îndatorarea publică a României este foarte bună, suntem la 36%, deci cu mult sub pragul de 60% care era prevăzut de măsurile europene legate de buna funcţionare a statelor. În acest sens se pot face depăşiri care să ajungă cu datoria publică undeva la 50%, dar care să permită Guvernului de a avea resursele publice necesare pentru susţinerea dezvoltării economice, adică a producţiei economice, dar în acelaşi timp pentru susţinerea marii majorităţi a cetăţenilor pentru a nu avea un şoc datorită acestor condiţii deosebite în care ne desfăşurăm activitatea astăzi", a explicat liderul Cartel Alfa. 

El crede că șomajul tehnic ar duce la scăderea cu peste 50% a veniturilor salariale în anumite domenii din sistemul de stat.

"Ideea indirect exprimată de a aplica aceeaşi măsură din sistemul privat ar însemna că de fapt veniturile salariale pentru sectorul bugetar să fie scăzute cu cel puţin 35%, estimarea este că se va ajunge în anumite domenii la mai mult de 50%, pentru că practic nivelul de salarizare din sectorul bugetar este mult mai ridicat decât cel din sectorul economic. Dacă ne uităm că ordonanţa 30 limitează ajutorul social la 75% din salariul mediu pe economie, ţinând cont că media salariilor din sectorul bugetar este mult mai ridicată, asta înseamnă că în anumită domenii scăderea va fi substanţială".

Hossu atrage atenția că executivul nu s-a consultat cu sindicatele înainte de publicarea propunerii.

"Nu am fost consultaţi asupra documentului în care se spune, cel puţin în prezentarea prim-ministrului şi al ministrului Muncii, că este aproape finalizat. Nu am văzut niciun text, nu am avut consultări. Tocmai că noi am specificat că sectorul bugetar trebuie şi el cuprins în problemele de şomaj tehnic, pentru că datorită unor ordonanţe militare anumite activităţi din sectorul bugetar au fost parţial suspendate - exemplul cel mai tipic este în domeniul Culturii, unde o parte din personal, evident, nu mai are activitatea pe care o avea în momentele normale".

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat pe Facebook, un proiect de act normativ care vizează şomajul tehnic pentru instituţiile publice, angajaţii având posibilitatea de a rămâne acasă, prin rotaţie, un număr egal de zile dintr-o lună.

×
Subiecte în articol: hossu