x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Bursa generală a locurilor de muncă

Bursa generală a locurilor de muncă

de Diana Scarlat    |    23 Apr 2009   •   00:00

Şomerii din toate judeţele ţării sau cei care caută un job mai bun sunt invitaţi mâine la prima Bursă generală a locurilor de muncă în anul acesta. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunţă 11.345 de joburi în toată ţara.



Zonele campioane la oferte sunt Bucureşti (2.347), Sălaj (974), Iaşi (702), Bacău (609), Vrancea (422) şi Constanţa (287). "La nivel naţional, 1.049 de agenţi economici şi-au anunţat participarea la bursa ce va avea loc în 102 agenţii judeţene şi locale pentru ocuparea forţei de muncă, dintre care 17 sunt angajatori de inserţie, potrivit Legii nr. 116/2002 pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale.

Din totalul locurilor de muncă, 625 sunt adresate persoanelor cu studii superioare, de lungă şi scurtă durată. De asemenea, 53 de locuri de muncă sunt pentru tinerii cărora li se adresează Legea nr. 116/2002", se precizează într-un comunicat al ANOFM.

Cele mai multe posturi oferite persoanelor cu studii superioare sunt în domeniul financiar-bancar, existând şi 180 de oferte pentru ingineri din industria textilă, industria chimică, industria de prelucrare a lemnului, construcţii şi alte ramuri.

Pentru persoanele fără studii superioare, principalele ramuri de activitate în care sunt oferite locuri de muncă sunt: fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.963), construcţii (1.403), activităţi de investigaţie şi protecţie (748), activităţi de asigurare, reasigurare (520), industria alimentară (444), lucrări speciale de construcţii (433), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (347), transporturi terestre sau transporturi prin conducte (345) şi comerţ cu amănuntul (340).

Reprezentanţii ANOFM se aşteaptă la o creştere a ofertei din partea angajatorilor până la deschiderea Bursei locurilor de muncă.

×