x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Germania: Record la numărul locurilor de muncă vacante

Germania: Record la numărul locurilor de muncă vacante

02 Mai 2018   •   07:09
Germania: Record la numărul locurilor de muncă vacante

Numărul locurilor de muncă vacante în Germania a atins un nivel record în primul trimestru din 2018, se arată într-un raport publicat de Institutul pentru cercetarea forţei de muncă (IAB), datele subliniind soliditatea pieţei forţei de muncă, care va sprijini în continuare creşterea bazată pe consum a celei mai mari economii europene.

 

În primele trei luni din acest an existau 1,19 milioane locuri de muncă neocupate la nivel naţional - cel mai ridicat nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990 - arată datele IAB. Comparativ cu trimestrul precedent, s-a înregistrat o creştere de 7.000 de locuri de muncă vacante, iar faţă de perioada similară din 2017 un avans de 126.000.

În vestul ţării erau 930.000 de locuri de muncă vacante, în timp ce în est erau 260.000, arată datele Institutului pentru cercetarea forţei de muncă, care colectează datele de la 15.000 de angajatori din toate sectoarele economiei. Companii germane de toate mărimile sunt în căutare de forţă de muncă, dar cea mai mare cerere este la firmele mici, cu până la nouă angajaţi.

Cele mai multe locuri de muncă vacante în Germania - 327.000 - sunt pentru consultanţi, consilieri fiscali, arhitecţi, cercetători de piaţă, specialişti în publicitate şi experţi IT, în timp ce în industrie, motorul tradiţional de creştere a economiei, sunt 163.000 de poziţii neocupate, arată datele IAB.

Pentru a face faţă deficitului de personal, angajatorii oferă diverse subvenţii, inclusiv majorări salariale mai ridicate decât rata inflaţiei, condiţii de lucru flexibile. De asemenea, companiile germane au iniţiat programe de pregătire pentru cetăţeni din alte state europene unde şomajul în rândul tinerilor este la un nivel ridicat, inclusiv Ungaria, România, Bulgaria şi Spania. AGERPRES

×