x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

de Jurnalul National    |    03 Feb 2008   •   00:00

Statistică - Cererea de personal scade

Numărul noilor locuri de muncă a scăzut pe plan mondial în ianuarie 2008, arată indexul realizat de firma de recrutare Monster, care măsoară joburile publicate pe internet în toată lumea. Aproape toate cele 20 de domenii de activitate au înregistrat regrese, excepţie făcând industria extractivă, unde cererea de muncitori a crescut.

 

Tehnologie - Interviu online, cu webcam

Americanii care-şi caută un job pot susţine interviul online, prin intermediul site-ului AskMeHireMe.com. Candidaţii şi angajatorii pot intra în legătură video unii cu alţii. “Tehnologia pe care o folosim ajută ambele părţi să facă economie de timp, dar şi de bani”, susţin reprezentanţii firmei de recrutare.

 

Sondaj - Femeile, mai sincere la interviu

Femeile sunt mai sincere decât bărbaţii atunci când susţin un interviu de angajare, potrivit unui sondaj realizat de firma de recrutare Kelly Services. Studiul mai arată că britanicii sunt printre cei mai sinceri candidaţi din lume atunci când este vorba de trecutul profesional. Cercetarea Kelly Services a scos la iveală şi faptul că internetul este acum principala modalitate de recrutare a resurselor umane la nivel mondial: peste 75% dintre candidaţi folosesc site-uri specializate.

×
Subiecte în articol: cariera