x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Interviu - Creativitatea romaneasca

Interviu - Creativitatea romaneasca

de Catalin Pruteanu    |    12 Aug 2006   •   00:00
Interviu - Creativitatea romaneasca

Creativitatea ne defineste ca natie, crede Valentina Prodea, Associate Partner in cadrul Gallup Organization Romania. Din punctul de vedere al capitalului uman, suntem pregatiti de aderare, dar mai trebuie sa investim in oameni.

Jurnalul National: Invata companiile romanesti din greselile pe care le fac?
Valentina Prodea: Cu varf si indesat, pentru ca altfel platesc. Cum sa nu! N-au de ales, pentru ca sunt totusi intr-o piata competitiva. Romania este foarte dinamica, cu bune, cu rele.

Cat de competitiva credeti ca e forta de munca romaneasca in comparatie cu cea europeana? Muncim mai bine, suntem mai productivi?
Din experienta mea personala, mergand la colegii mei de dincolo, se simte ca ei sunt mai productivi, chiar daca noi muncim pe branci, chiar daca ajungem la 11 noaptea acasa. Si ei tot la fel plecau de la munca atat cat am stat acolo, dar lucrurile aveau finalitate mult mai rapid, se vad rezultatele mult mai rapid, probabil ca e tot sistemul in care sunt incadrati. La noi, rezultatele se vad mult mai greu, e un pic mai greoi. Cred ca si datorita..., nu stiu datorita cui... Noi avem multa scoala, suntem foarte bine instruiti. Dar la fel cum avem varfuri foarte multe si foarte bune, avem o masa, ceva amorf, care are numai pretentii, dar nu suntem in stare sa gandim pe termen lung, nu gandim calati pe rezultate.

Salarii meritate

Care sunt punctele noastre forte ca romani?
Suntem foarte creativi, tocmai pentru ca nu suntem intr-un sistem foarte bine organizat, cum sunt ei de atatia ani. Suntem recunoscuti ca fiinte creative.

Suntem ieftini ca forta de munca?
Asa s-ar zice din ce zic altii, nu? Ca salariile noastre sunt cele mai mici. Dar iar vin sa contrazic, pentru ca este prezentata media. Dar sunt si oameni care au salariile pe care le merita. Pana la urma, salariul reprezinta ceea ce ai negociat. Mare sau mic in raport cu ce? Daca te raportezi la tine - atat ai fost in stare sa obtii in schimbul a ceea ce poti sa dai, daca te raportezi la ceilalti... Este o inechitate interna-externa. Depinde din ce perspectiva privim lucrurile.

Rotite in sistem

Credeti ca din punctul de vedere al capitalului uman suntem pregatiti sa intram in Uniunea Europeana?
Daca ar fi sa ne uitam la faptul ca ei iau foarte multa forta de munca de la noi si o duc dincolo, presupun ca suntem.

Angajatul dintr-o companie moderna se simte sau trebuie sa se simta ca o rotita din sistem? Nu duce asta, pana la urma, la o demotivare?
Depinde din ce perspectiva privesti. Poate unora le place sa fie o rotita intr-un sistem, poate altora nu le place, depinde de la o organizatie la alta. Nu toate organizatiile sunt asa, suntem intr-o masura mai mare sau mai mica rotite intr-un sistem, inclusiv organizatia face parte dintr-un sistem mai mare. Dar asta poate sa duca la demotivare daca nu ai managerul care trebuie. Pana la urma facem parte dintr-un sistem mai mic sau mai mare. Dar ne deranjeaza ca facem parte dintr-un sistem social? Depinde cum ne preseaza si cum acceptam asta, si cat de mare e rotita, si ce avantaje avem.

Schimbarea mentalitatii

Cat de mult trebuie sa se investeasca in capitalul uman din Romania?
Mult, foarte, foarte mult. Dar investit nu neaparat in sensul de cheltuit bani. E vorba de mentalitate, care pleaca de sus. Daca managerul companiei da tonul asta de respect pentru om, pana la urma reusesti sa-l faci pe omul ala sa dea tot ce se poate si sa fie si incantat. Dar mai este si cealalta mentalitate: oricum mai sunt 100 la poarta, tu nu contezi pentru mine. Si mai fac si greseala de a investi in cine nu trebuie, platind niste servicii: crescand salariul foarte mult, ducandu-l la traininguri, dar tu nu ti-ai adus omul care trebuie, investesti intr-un om care din start nu are ce cauta acolo.

Sunt multe greseli care se fac atunci cand se recruteaza oamenii, dovada este fluctuatia mare de personal. Exista subiectivism si ies la iveala toate angoasele celui care face recrutarea. Daca acestia nu sunt niste oameni cu coloana vertebrala, carora nu le e frica sa-si piarda scaunul intr-o forma sau alta, vor aduce oameni mai buni decat ei. In momentul cand tu nu esti OK, iti va fi frica daca vine unul mai bun decat tine, pentru ca se vede ca tu nu cresti si nu dai performanta. Daca pana atunci i-ai aburit pe aia, el a pus reflectorul indirect pe tine, prin rezultatele pe care le are respectivul individ. Sau se fac greseli, pentru ca pur si simplu nu se stie foarte clar care e natura jobului respectiv. Nu exista o fisa a postului clar definita. Cu anuntul din ziar ai facut deja o triere. Interesanta e canibalizarea existenta intre organizatii - isi iau oamenii unii de la altii. Dar ne adaptam, iar organizatiile mari simt presiunea integrarii si se pregatesc, iar cei mici n-au foarte multe optiuni, mai ales daca nu sunt competitivi.

ROTITE
"Poate unora le place sa fie o rotita intr-un sistem, poate altora nu le place, depinde de la o organizatie la alta. Nu toate organizatiile sunt asa, suntem intr-o masura mai mare sau mai mica rotite intr-un sistem, inclusiv organizatia face parte dintr-un sistem mai mare"

RESPECT PENTRU OM
"Daca managerul companiei da tonul asta de respect pentru om, pana la urma reusesti sa-l faci pe omul ala sa dea tot ce se poate si sa fie si incantat" - Valentina Prodea, Associate Partner, Gallup Organization Romania
×
Subiecte în articol: cariera sistem