x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Investiţii în protecţia muncii

Investiţii în protecţia muncii

de Diana Scarlat    |    17 Oct 2010   •   00:00
Investiţii în protecţia muncii

Ultima investiţie pe care ar face-o angajatorii români în perioadă de criză economică este cea în echipamente de protecţie, pentru ca angajaţii să se bucure de locuri de muncă sigure, care să nu le pună în pericol sănătatea şi viaţa. Dar Europa ne poate "civiliza" şi în acest domeniu.

Siguranţa la locul de muncă este privită de mulţi dintre angajatorii români ca o componentă facultativă, aproape inutilă, în relaţia cu angajaţii, însă pentru Uniunea Europeană reprezintă o condiţie esenţială a funcţionării întreprinderilor. Din acest motiv, specialiştii în protecţia muncii se formează la universităţi de prestigiu în alte ţări europene, iar munca lor este foarte apreciată. Iar această "modă", deosebit de benefică pentru angajaţi, pare a fi început să se impună deja şi în România, cel puţin prin vizitele specialiştilor străini în ţara noastră şi prin diverse colaborări.

Deşi dovada lipsei de interes a multor angajatori pentru siguranţa la locul de muncă este numărul foarte mare de accidente de muncă şi de boli profesio­nale din România, organizaţiile europene care promovează pe plan internaţional nevoia de siguranţă la locul de muncă vor să promoveze în România o schimbare a legislaţiei, prin care companiile să fie obligate să aibă de acum înainte un buget stabilit pentru protecţia muncii.

"Codurile de bună practică la care lucrează în prezent Asociaţia Română de Sănătate şi Securitate în Muncă (ARSSM), împreună cu echivalentul din Marea Britanie, IOSH, vor veni în sprijinul autorităţilor române, pentru a estompa carenţele legislative existente în prezent", explică Paul Mihai Popescu, membru al agenţiei IOSH din Marea Britanie. Mihai are un masterat în domeniu, făcut la Londra, şi lucrează de cinci ani ca expert în Marea Britanie.

Universitatea Middlesex din Londra şi IOSH şi-au oferit sprijinul pentru organizarea unei prezentări a pre­gătirii profesionale universitare în domeniul siguranţei şi securităţii în muncă, ce cuprinde tipurile de cursuri universitare, postuniversitare, de masterat, docto­rale, creditele ce pot fi obţinute, precum şi prezentarea cursurilor NEBOSH pe care organizatorii doresc să le deruleze şi în România începând cu anul 2011. Sco­pul organizării acestor cursuri este acela de a obţine un certificat de pregătire recunoscut de orice organizaţie multinaţională din ţară şi din alte ţări europene.

"Scopul nostru este să creştem numărul celor care ni se alătură, pentru a creşte nivelul calităţii muncii în cât mai multe state europene", a declarat Richard Jones, reprezentant IOSH şi ENSHPO. "Suntem parte din Europa şi trebuie să implementăm directivele europene în privinţa siguranţei la locul de muncă. Pentru a fi eficienţi, trebuie să colaborăm. Trebuie să dăm o mână de ajutor ca lucrurile să evolueze în direcţia cea bună", a declarat şi John Holden, preşedinte al IOSH din Marea Britanie.

Terry N. Taylor, reprezentantul Agenţiei Europene pentru Locuri de Muncă Sigure şi Sănătoase, a adăugat că Agenţia îşi doreşte să sprijine iniţiativa românească pentru siguranţa la locul de muncă. "Am fost foarte încântat să constat, cu ocaziea vizitei în România, că autorităţile române sunt în căutarea soluţiilor pentru preîntâmpinarea accidentelor la locul de muncă", a declarat el.

×
Subiecte în articol: cariera