x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Morţi la locul de muncă

Morţi la locul de muncă

de Diana Scarlat    |    01 Oct 2009   •   00:00

Datele prezentate astăzi de Inspectoratul teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti reiese că numărul accidentelor de muncă mortale se menţine la fel de ridicat ca şi până acum, multe victime fiind în continuare în domeniul construcţiilor.



Aproape 500 de accidente de muncă au fost înregistrate de la începutul anului în Capitală, dintre care 69 s-au soldat cu decese. 23 de oameni care lucrau în construcţii au murit doar anul acesta, multe dintre accidente fiind copiate parcă la indigo. 419 accidente de muncă s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă, iar 6 cu invaliditate. În urma cercetării accidentelor produse au fost aplicate 38 de sancţiuni în valoare totală de 334.000 de lei.

MĂSURI.
Constantin Bujor, şeful ITM Bucureşti, a declarat în cadrul conferinţei de presă organizate astăzi că numărul sesizărilor privind nerespectarea prevederilor legale în relaţiile de muncă, primite de Ispectoratul de Muncă în primele 9 luni ale anului, este cu 25% la sută mai mare decât în aceeaşi perioadă din 2008. Dintre cele 11.000 de sesizări primite anul acesta, cele mai multe au fost legate de relaţiile de muncă. Cele mai multe sesizări vizau neplata drepturilor salariale, timpul de lucru, repausul săptămânal sau neîncheierea în formă scrisă a contractului de muncă.

Pentru că în foarte multe cazuri salariatul preferă să lucreze fără forme legale, fiind mulţumit de faptul că ia nişte bani şi reclamă angajatorul doar atunci când apar divergenţe, sancţiunile au fost numeroase. Peste 70 de angajatori din domeniul construcţiilor au fost sancţionaţi, în luna septembrie, de către inspectorii de muncă, valoarea amenzilor fiind de 315.000 de lei, în total fiind verificate 104 unităţi, 73 dintre ele fiind sancţionate. În domeniul relaţiilor de muncă au fost aplicate alte 19 amenzi în valoare de 28.500 de lei.

×