x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Muncă în străinătate pentru studenţi

Muncă în străinătate pentru studenţi

de Diana Scarlat    |    07 Ian 2011   •   10:26
Muncă în străinătate pentru studenţi
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

145362-kk-20100423132507007.jpgStudenţii români se pot înscrie la selecţia pentru munca în Germania, pentru salarii între 1.000 şi 1.400 de euro pe lună, pe perioada vacanţei de vară. Concursul este organizat de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, în perioada 6-20 ianuarie, la Centrul de Informare şi Consiliere privind Cariera din Bucureşti.

La selecţie pot participa studenţii care urmează cursuri la zi, la orice facultate acreditată conform legii, cu excepţia celor din ultimul an de studii, condiţia implicită pentru unele joburi fiind cunoaşterea limbii germane. Pentru această vară, AMOFM pune la dispoziţia studenţilor interesaţi 150 de locuri pentru joburi în industrie, agricultură, gastronomie de sistem şi întreţinere clădiri. Cei interesaţi să câştige bani în vacanţă pot lucra într-un service auto sau într-un fast-food, la cules de legume sau pentru curăţenie în clădiri de birouri, pentru salarii care variază între 1.000 şi 1.400 de euro pe lună. „Urmărim realizarea unui contact direct cu societatea germană, îmbunătăţirea cunoştinţelor de limbă, dar şi asigurarea unor venituri utile susţinerii studiilor universitare”, precizează reprezentantul AMOFM, Amalia Tănăsescu. Agenţia organizează aceste selecţii din anul 2007, iar anul trecut au plecat cu contract de muncă 114 studenţi.

Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limbă germană se desfăşoară până pe 20 ia­nuarie, la Centrul de Informare şi Consiliere privind Cariera din Bucureşti (Str. Vânători nr. 1, tel: 021/337-21-94, 0758-102-149 sau 0758-236-632).

În afară de această oportunitate, studenţii mai beneficiază şi de alte programe, vândute de agenţiile specializate în Resurse Umane. Unul dintre cele mai cunoscute este Programul Work and Travel, care oferă studenţilor posibilitatea de a munci şi de a călători în Statele Unite ale Americii pe perioada vacanţei de vară. Prin acest program, studenţii au dreptul legal de a munci pe teritoriul SUA, asemenea oricărui angajat ame­rican, deşi perioada este limitată. Studenţii pot avea, în funcţie de disponibilitatea lor de a munci, mai multe slujbe, dacă îşi respectă contractul de muncă iniţial. Perioada în care studenţii pot munci în Statele Unite este între 1 iunie şi 1 octombrie a fiecărui an.

Studenţii au posibilitatea de a rămâne în Statele Unite încă 30 de zile după ce perioada de lucru a expirat şi numai pentru a călători, însă depăşirea datei înscrise pe viză le va crea dificultăţi pentru obţinerea vizei în viitor. De acest program pot beneficia studenţii cu vârste între 18 şi 28 ani, cunoscători de limba engleză, la cursuri de zi în an de studiu intermediar, la o fa­cultate acreditată, cu o situaţie şcolară bună. Sunt admişi şi studenţii din primul an, cu simpla condiţie de a avea media generală a examenelor din primul semestru peste 9, iar studenţii din anii terminali sunt de asemenea eligibili, cu condiţia să poată dovedi legături puternice cu ţara. Fiecare aplicant susţine un interviu la Ambasada SUA din Bucureşti, pentru care se poate programa personal sau printr-o agenţie specializată în Resurse Umane care vinde programul. Studenţii acceptaţi primesc actele (inclusiv paşaportul cu viza) în aceeaşi zi, în cazul refuzului vizei, studentii primindu-şi actele înapoi chiar la interviu.

×
Subiecte în articol: cariera piata muncii