x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Noua versiune a aplicației Revisal va fi disponibilă de la 1 iunie

Noua versiune a aplicației Revisal va fi disponibilă de la 1 iunie

30 Mai 2019   •   11:46
Noua versiune a aplicației Revisal va fi disponibilă de la 1 iunie

Versiunea 6.0.7 a aplicației Revisal – Registrul General de Evidență a Salariaților va fi disponibilă de la 1 iunie 2019, după cum a anunțat Inspecția Muncii. Transmiterea registrului după această dată va putea fi efectuată numai pentru fișiere de tip .rvs, generate ori validate prin versiunile 6.0.5/6.0.6/6.0.7 ale aplicației.

Ultima versiune va cuprinde actualizări ale codurilor COR și mai multe modificări care vor fi descrise pe site-ul instituției www.inspecțiamuncii.ro, secțiunea REGES. Versiunile anterioare 6.0.5 și 6.0.6 vor funcționa în continuare pentru cel puțin două luni.

Angajatorii care  folosesc Revisal 5.0.8 nu vor mai putea transmite datele începând din 31 mai 2019. Pentru actualizarea aplicației pot urma instrucțiunile din Ghidul de instalare și utilizare. Pentru protecția datelor, Inspecția Muncii recomandă utilizatorilor ca, înainte de orice operațiune legată de instalarea noii versiuni, să facă o copie de siguranță a bazei de date.

În perioada 31 mai, ora 14.00 – 1 iunie 2019, ora 12.00, portalul REGES pentru transmiterea online a Registrului General de Evidență a Salariaților va fi indisponibil din cauza efectuării unor lucrări de mentenanță care erau deja programate.

×