x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Numărul record de români şi bulgari care muncesc în Marea Britanie

Numărul record de români şi bulgari care muncesc în Marea Britanie

14 Aug 2018   •   15:45
Numărul record de români şi bulgari care muncesc în Marea Britanie

Numărul cetăţenilor români şi bulgari care muncesc în Marea Britanie a crescut ajungând la un nivel record, spre deosebire de o scădere bruscă a numărului angajaţilor proveniţi din alte ţări din Europa de Est. 

 

Datele oficiale arată că în perioada aprilie-iunie a acestui an 391.000 de români şi bulgari munceau în Marea Britanie, o creştere cu 54.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017. 

Această creştere vine în contradicţie cu tendinţa nivelului de ocupare a forţei de muncă de către cetăţeni din alte state membre ale UE. Astfel, numărul persoanelor care lucrează în Regatul Unit provenite din alte opt ţări din Europa de Est care au aderat la UE în 2004 a înregistrat cea mai mare scădere anuală. 

În perioada aprilie-iunie 2018, în Marea Britanie munceau 880.000 de cetăţeni din Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia. Numărul acestora a scăzut cu 117.000 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. 

În total, 2,28 milioane de cetăţeni UE au lucrat în Marea Britanie în ultimele trei luni - cu 86.000 cu mai puţin decât în urmă cu un an, cea mai mare scădere anuală înregistrată începând cu anul 1997. AGERPRES

Potrivit datelor oficiale, în perioada aprilie-iunie 2018 un număr de 1,27 milioane de cetăţeni din afara Uniunii Europene au muncit în Marea Britanie, cu 74.000 mai mult decât în urmă cu un an.

×