x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Oferta - Recalificare in toata tara

Oferta - Recalificare in toata tara

10 Noi 2004   •   00:00

LOCURI DE MUNCA
Persoanele care nu au un loc de munca sau cele care vor sa il schimbe pe cel actual se pot inscrie la unul din cele 263 de cursuri de calificare organizate luna aceasta de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca. Pentru someri, cursurile sunt gratuite.
CRISTIAN PETRU

MESERIE. ANOFM organizeaza 20 de cursuri de recalificare pentru zidar
In ultimii ani, piata muncii a fost intr-o continua schimbare. Meserii care erau foarte cerute au ajuns acum putin cautate. Tranzitia si restructurarea economica au impus reorientarea profesionala a persoanelor, dar si asigurarea unui proces permanent de dezvoltare a resurselor umane din Romania. Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) organizeaza, in luna noiembrie 2004, 263 de cursuri gratuite de calificare si recalificare pentru someri, prin sucursalele locale.

MESERII. Cele mai multe cursuri de calificare se organizeaza pentru meseriile de bucatar (21 de cursuri), ospatar (21), zidar (20), confectioner-asamblor articole din textile (19), lucrator in comert (19), operator introducere, validare si prelucrare date (13), agent paza si ordine (10 cursuri). Pe judete, cele mai multe cursuri se vor organiza in Prahova (19), Vaslui (18), Suceava (12), Mures si Vrancea (cate 11 cursuri), Brasov, Caras-Severin si Constanta (10 cursuri).

CONDITII. Cursurile de formare profesionala asigura calificarea sau recalificarea in numeroase meserii. Oferta se va diversifica in functie de modificarile pietei muncii, in perioada urmatoare. Pentru toti somerii, indemnizati sau neindemnizati, cursurile de formare profesionala sunt gratuite. Agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca organizeaza cursuri de calificare/ recalificare si la cerere, contra cost, pentru persoanele fizice interesate, precum si la cererea angajatorilor, pentru formarea personalului propriu.

SE ASIGURA LOC DE MUNCA
Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca organizeaza doua tipuri de cursuri de calificare si recalificare: unele cu asigurarea slujbelor la absolvire (aproximativ 60% dintre cursuri), iar restul vin in intampinarea pietei muncii, adica pentru meserii cautate la ora actuala pe piata. Gradul de incadrare dupa absolvire a crescut de la 14%, cat era in 2000, la 70% in 2003/2004. Multe dintre cursuri sunt facute in urma parteneriatelor cu angajatorii.

RECALIFICARE LA PARTICULARI
Exista si firme particulare care organizeaza cursuri de calificare si recalificare.

Persoanele interesate pot urma un curs de calificare, contra cost, in meseriile de bucatar, ospatar, barman, cofetar, agent turism, camerist, receptioner, cosmetician, masor etc. Preturile variaza, in functie de durata cursului, in jurul sumei de 100 de euro. Mai multe informatii despre aceste cursuri le puteti gasi pe Internet sau la rubrica "Mica Publicitate" din ziare.
×
Subiecte în articol: cariera cursuri recalificare