x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Româncele inovative ne-au integrat în Europa. Știința la standarde UE

Româncele inovative ne-au integrat în Europa. Știința la standarde UE

10 Feb 2020   •   12:30
Româncele inovative ne-au integrat în Europa. Știința la standarde UE

Uniunea Europeană avea în anul 2018 aproximativ 15 milioane de oameni de ştiinţă şi ingineri, dintre care 59% erau bărbaţi şi 41% femei, arată datele Eurostat.

Bărbaţii au fost suprareprezentaţi mai ales în sectorul manufacturier (unde 79% dintre oamenii de ştiinţă şi ingineri erau bărbaţi), în timp ce distribuţia pe sexe era mai echilibrată în sectorul serviciilor (unde procentul era de 54% pentru bărbaţi şi 46% pentru femei).

România este aproape de media din UE când vine vorba despre ponderea femeilor în ştiinţă şi tehnologie. În anul 2018, erau 553.000 de oameni de ştiinţă şi ingineri în România, dintre care 326.000 erau bărbaţi (59%) şi 227.000 femei (41%).

În patru state membre UE, majoritatea oamenilor de ştiinţă şi inginerilor sunt femei: Lituania (57%), Bulgaria şi Letonia (ambele cu 52%) şi Danemarca (51%). În schimb, mai puţin de o treime din oamenii de ştiinţă şi ingineri erau femei în state membre precum: Finlanda (29%), Ungaria (30%), Luxemburg (31%) şi Germania (33%).

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat rezoluţia A / RES / 70/212, declarând 11 februarie ca Ziua internaţională a femeilor şi fetelor în ştiinţă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ue ingineri