x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Romgaz recrutează şapte membri în Consiliul de Administraţie

Romgaz recrutează şapte membri în Consiliul de Administraţie

19 Mar 2018   •   13:24
Romgaz recrutează şapte membri în Consiliul de Administraţie

Producătorul naţional de gaze Romgaz a demarat un proces de selecţie pentru cei şapte membri ai Consiliului de Administraţie, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă 109/2011 privind guvernanţa corporativă în întreprinderile publice, potrivit unui anunţ al companiei.

 

Candidaţii sunt aşteptaţi să se înscrie până la data de 16 aprilie 2018. Cei interesaţi trebuie să fie absolvenţi de studii superioare cu diplomă de licenţă emisă de o instituţie de învăţământ superior, să aibă minimum 10 ani de experienţă profesională, minimum 5 ani de experienţă în posturi de conducere, experienţă anterioară ca membru într-un Consiliu de Administraţie, experienţă de lucru în companii cu cifra de afaceri de cel puţin 200 de milioane de euro, precum şi o bună imagine publică şi reputaţie profesională.

Criteriile de selecţie vor avea în vedere şi studiile postuniversitare în instituţii de învăţământ superior reputate, experinţă în companii din petrol, gaze, utilităţi, producţie de energie sau din domeniul industrial, cunoştinţele despre piaţa de capital, experienţa în managementul financiar-analiză, planificare, trezorerie, raportări, managementul riscului, precum şi experienţa în relaţia cu autorităţile publice, de reglementare şi supervizare.

Romgaz a selectat firma George Butunoiu Group pentru a-i oferi asistenţă în procesul de selecţie în vederea desemnării membrilor în Consiliul de Administraţie. Toate aplicaţiile (CV-urile trimise pe e-mail) primesc confirmare de primire cu 'reply' către adresa de la care au fost trimise, răspuns trimis de consultantul George Butunoiu Group.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale în România, principalele segmente ale activităţii sale fiind explorarea, producţia de gaze naturale şi furnizarea de gaze naturale, înmagazinarea de gaze şi producerea de energie electrică.

Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 70% din acţiunile companiei, restul de titluri fiind tranzacţionate la bursă.

AGERPRES

×