x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Salariul mediu net a ajuns la 3.179 lei în noiembrie 2019

Salariul mediu net a ajuns la 3.179 lei în noiembrie 2019

13 Ian 2020   •   11:30
Salariul mediu net a ajuns la 3.179 lei în noiembrie 2019

Câştigul salarial mediu nominal brut a crescut, în luna noiembrie faţă de octombrie, cu 2,1%, până la valoarea de 5.196 de lei, în timp ce salariul mediu net s-a majorat cu 2%, până la 3.179 lei, raportat la perioada de referinţă, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) - de 7.610 de lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.803 lei).

"În luna noiembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna octombrie 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice", se precizează în comunicatul de presă al INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: între 11% si 13% în activităţi de editare, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna octombrie 2019 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 3,5% şi 6,5% în industria metalurgică, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, transporturi pe apă; între 1% şi 2,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi aeriene, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţie publică (+1%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,5%). Câştigul salarial mediu net a scăzut uşor în învăţământ comparativ cu luna precedentă (-0,2%).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: salariu