x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Şcoala românească, pe lângă cerinţele pieţei

Şcoala românească, pe lângă cerinţele pieţei

de Diana Scarlat    |    25 Feb 2010   •   00:00
Şcoala românească, pe lângă cerinţele pieţei
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

România ar putea să nu înregistreze un milion de şomeri până la sfârşitul anului, aşa cum s-a estimat, însă piaţa forţei de muncă are probleme din ce în ce mai grave.

Salariile scad, tinerii îşi găsesc foarte greu un loc de muncă, iar pregătirea profesională din şcoală nu are prea mare legătură cu cerinţele angajatorilor. Acestea sunt concluziile la care a ajuns şi ministrul Muncii, Mihai Şeitan.

Încurajat de rata şomajului din luna februarie, ministrul Muncii este optimist în privinţa ocupării forţei de muncă în acest an. "Avem un semnal modest de îmbunătăţire a ratei şomajului, pentru că în februarie, cel puţin până în 20, nu s-a înregistrat o creştere a şomajului. Aş fi fericit să văd că nici în martie această rată nu va creşte. Cred că cifra de un milion de şomeri nu va fi atinsă, chiar dacă va mai exista o creştere oarecare a numărului de şomeri", a declarat ministrul Mihai Şeitan astăzi, în cadrul unei dezbateri despre piaţa muncii, adăugând că la sfârşitul anului s-ar putea înregistra chiar o rată a şomajului mai mică decât în decembrie 2009.

PREGĂTIRE SLABĂ
Cele mai mari dificultăţi le au la angajare tinerii, pe care învăţământul românesc încă nu-i ajută să se încadreze în cerinţele pieţei. Ministrul Muncii spune că principalele măsuri care ar trebui luate pentru rezolvarea problemelor ocupării sunt recalificarea şi reconversia profesională, în funcţie de cererea de pe piaţa forţei de muncă.

Dintre cei care au absolvit cursurile de recalificare anul trecut, au reuşit să se reîncadreze numai 10% până acum. O soluţie salvatoare pentru pregătirea forţei de muncă din România ar fi proiectele europene, însă accesarea lor se lasă aşteptată. Ministrul Muncii spune că deşi au fost depuse mii de proiecte europene, nu au trecut de evaluare nuci măcar jumătate dintre ele.

Ministrul Şeitan spune că vina este a oamenilor care lucrează cu aceste proiecte, cărora le este frică să le avanseze, pentru a evita astfel eventuale explicaţii date la Curtea Conturi sau plângeri la DNA. "Am reuşit să obţinem doar 4,8% din aceste fonduri în trei ani şi dacă vom continua în acest ritm vom ajunge să folosim doar o proporţie foarte mică din aceşti bani.

Există o rigiditate a celor care administrează sistemul, pentru că un proiect care are o eroare cât de mică este respins automat, fără ca solicitantul să fie sprijinit în remedierea acelei erori", a declarat ministrul, amintind că România are alocate 4,3 miliarde de euro din fonduri structurale pentru dezvoltarea resurselor umane până în anul 2013.

Mihai Şeitan promite că situaţia privind depunerea şi evaluarea proiectelor europene se va schimba, pentru că va creşte transparenţa în acest domeniu şi vor fi stabilite noi proceduri de comunicare între solicitanţi şi cei care administrează fondurile europene.

LEGISLAŢIA MUNCII
Şi alţi participanţi la dezbaterea de astăzi au arătat că există probleme în privinţa adaptării legislaţiei muncii la nevoile de dezvoltare şi la realităţile economiei româneşti, modificare căreia ar trebui să fie o prioritate pentru legiuitori în acest an. "Este esenţial ca, în perioada imediat următoare, să se procedeze la o revizuire a actelor normative care reglementează piaţa muncii.

Există în prezent numeroase dispoziţii lacunare, confuze sau contradictorii, care complică viaţa angajatorilor şi a managerilor de resurse umane şi care, nu de puţine ori, pun în dificultate instanţele de judecată în sutele de litigii de muncă care apar ca urmare a unui cadru de reglementare deficitar", a spus Şerban Pâslaru, asociat al casei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

El mai arată că sunt foarte stricte condiţiile în care se pot face angajări, iar posibilităţile de a opta pentru muncă temporară sunt extrem de limitate. Regimul concedierilor este unul drastic şi există o suită de obligaţii ale angajatorilor, care, din diverse motive, nu pot fi îndeplinite în practică. Iar contractele colective de muncă la nivelul ramurilor se negociază, de multe ori, fără a asigura o reprezentare corectă a majorităţii agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în ramurile respective.

"Acestea sunt unele dintre problemele cu care angajatorii şi piaţa muncii, în ansamblul său, se confruntă, şi care necesită o analiză urgentă din partea autorităţilor, a patronatelor şi sindicatelor", a subliniat avocatul Şerban Pâslaru.

EVOLUŢIA ŞOMAJULUI
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în 2009 au fost înregistrate 1.068.282 de intrări în sistemul de şomaj, dintre care 802.684 au fost intrări noi rezultate din dizponibilizări colective şi absolvenţi care nu şi-au găsit loc de muncă, şi 762.340 au fost ieşiri din sistem. Tot în 2009 au fost semnalate circa 418.000 de locuri de muncă vacante, iar 66.000 dintre acestea au fost declarate în mod repetat vacante deoarece nu se ocupau.

Din numărul total de disponibilizări anunţate în cursul anului trecut, s-au materializat numai 62%, adică 120.000 de posturi au fost disponibilizate. Rata şomajul a crescut constant până în ianuarie 2010, ajungând la 8,1% faţă de 7,8% în ultima lună a anului trecut şi 4,9% în ianuarie 2009, dar a stagnat în luna februarie.

×