x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Se cere Ordonanţă de Urgenţă

Se cere Ordonanţă de Urgenţă

de Diana Scarlat    |    20 Ian 2010   •   00:00

Cartel Alfa şi UGIR-1903 cer Guvernului o ordonanţă de urgenţă privind prelungirea şomajului tehnic, pentru a salva 200.000 de angajaţi.

Oamenii ar trebui să intre în şomaj permanent de la 1 februarie, susţine Bogdan Hossu, liderul CNS Cartel "Alfa", dacă Executivul nu intervine.

Sindicatele şi patronatele colaborează pentru susţinerea unei Ordonanţe de Urgenţă care ar trebui să vină în sprijinul sectoarelor economice puternic afectate de criză. CNS "Cartel Alfa" şi UGIR-1903 vor înainta mâine premierului o scrisoare prin care îi solicită elaborarea unei ordonanţe de urgenţă pentru prelungirea măsurii privind şomajul tehnic.

CHELTUIELI MAI MICI
Bogdan Hossu arată că anul trecut această măsură privind şomajul tehnic a fost pusă în aplicare astfel încât un angajat era trimis în şomaj tehnic maximum trei luni. În acest timp, angajatorul plătea un salariu de 75% fiecărui angajat, iar statul nu încasa impozite pe venit şi plătea în contul salariatului CAS. Astfel, costurile statului au fost de 300 de milioane de lei, aproximativ un milion de persoane beneficiind de aceasă măsură. Liderul Cartel "Alfa" mai arată că dacă jumătate din cei un milion de angajaţi ar fi fost trimişi în şomaj permanent, la nivelul întregii ţări s-ar fi ajuns la cifra de 1,3 milioane de şomeri.

MĂSURĂ ANTICRIZĂ
În 2010, costurile statului cu şomajul permanent ar fi de aproximativ 500 de milioane de lei, potrivit lui Hossu, iar acest efort financiar din partea statului ar fi mai mic dacă s-ar aplica şomajul tehnic şi ar fi păstrată şi relaţia dintre angajaţi şi angajator. Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corâci, a spus că în 2010 nu sunt semne de ieşire din criză, iar industria are mult de suferit.

"FMI a atras atenţia la nivel mondial că ridicarea prea devreme a unor măsuri anticriză va duce la agravarea crizei. De accea, cred că această prevedere cu prelungirea şomajului tehnic Guvernul trebuie să o pună în aplicare imediat prin ordonanţă de urgenţă, dacă nu, într-o mare parte din industrie, ca de exemplu cea chimică sau textilă, vor exista concedieri în primele luni ale anului", a declarat liderul UGIR-1903, precizând că această măsură are şi un efect de pregătire a relansării economiei.

×
Subiecte în articol: munca