x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Slujbe ca insotitori de bord in Qatar

Slujbe ca insotitori de bord in Qatar

18 Ian 2005   •   00:00

LOCURI DE MUNCA
Persoanele care au intre 157,5 si 180 de centimetri inaltime si varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani pot munci in Qatar ca insotitor de bord. Preselectia va avea loc maine si vineri, iar depunerea dosarului constituie doar primul pas in procesul de selectie.
CRISTIAN PETRU

ADRESA. Inscrierea in baza de date va avea loc la sediul Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca din Bucuresti, Strada Valter Maracineanu, numerele 1-3
Salarii mari, adrenalina si calatorii in toata lumea. Cei care vor sa vada Pamantul de la inaltime pot participa la preselectia organizata maine si vineri de Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca pentru slujbe in Qatar ca personal navigant - insotitori de bord. Selectia va avea loc in Bucuresti, Strada Valter Maracineanu, numerele 1-3, Sector 1, incepand cu ora 9:00, si pot participa numai persoanele cunoscatoare de limba engleza, nivel bun si foarte bun. Cunostintele acestora vor fi testate si potrivit ofertei primite de la angajatorii din Qatar, pentru meseria de insotitor de bord pot opta persoanele care au experienta in acest domeniu, dar si cei care au lucrat ca asistenti medicali, lucratori hotelieri si in relatii cu publicul.

CONDITII. Cei care vor sa munceasca in Qatar trebuie sa aiba varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani, inaltime intre 157,5 centimetri si 180 centimetri, prezenta agreabila si greutate normala.

Persoanele care vor prezenta documente falsificate, fie prin stergerea sau adaugarea in mod intentionat a unor date din cuprinsul inscrisului, fie prin contrafacerea intregului inscris, la inregistrarea dosarului personal in banca de date a OMFM in scopul obtinerii dreptului de a beneficia de un contract de munca in strainatate vor fi denuntate de indata organelor abilitate pentru cercetarea penala si pedepsirea faptelor comise. Vor fi acceptate numai dosarele care contin toate documentele solicitate. Depunerea dosarului constituie primul pas in procesul de recrutare si plasare a fortei de munca in strainatate.

ACTE PENTRU DOSAR
Dosarul pentru preselectia pentru insotitori de bord pentru Qatar trebuie sa contina:
  • Copie BI;
  • Copie pasaport cu valabilitate de minimum un an;
  • Fisa personala (tipizat OMFM);
  • C.V. in limba romana (tipizat OMFM);
  • Copie legalizata a certificatului de absolvire si/sau calificare;
  • Copie legalizata a cartii de munca (toate paginile scrise);
  • Adeverinta de la medicul de familie care sa ateste ca solicitantul este clinic sanatos;
  • Cazierul judiciar in original care sa ateste ca nu are antecedente penale (termen de valabilitate o luna);
  • Declaratie pe proprie raspundere legalizata notarial din care sa rezulte ca solicitantul nu beneficiaza de pensie de invaliditate;
  • doua fotografii tip pasaport;
  • o fotografie - intregul corp, recenta si decenta.
  • GERMANIA
    Cei care vor sa munceasca in Germania se mai pot prezenta pana vineri la preselectia organizata de Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca pentru slujbe ca asistenti medicali (absolventi ai unei scoli postliceale de specialitate cu durata de trei ani si cu o vechime de minimum doi ani, dovedita prin cartea de munca), vanzatori pentru produse alimentare (cu o vechime de minimum doi ani) si agricultori (cu experienta profesionala de cel putin sase ani). Angajatorii germani mai cauta persoane cu varsta maxima 40 de ani si care au vechime de minimum doi ani, dovedita prin cartea de munca in meseria de gradinar (horticultor).

    ×
    Subiecte în articol: cariera munca