x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

18 Iun 2009   •   00:00

18 iunie 2009



CONCEDIERI
De la Michelin mai pleacă aproximativ 1.100 de angajaţi, prin concedieri voluntare. Producătorul francez de anvelope a anunţat că va face reduceri de personal pentru a-şi restructura unităţile, fiind grav afectat de criză. În acelaşi timp, Michelin va investi peste 100 milioane de euro în centrul de cercetare şi dezvoltare de la Clermont-Ferrand şi va angaja aproximativ 500 de persoane pe an în următorii trei ani.

Grupul deţine în România trei fabrici, respectiv RomSteel Cord şi Silvania, din Zalău, şi Victoria din Floreşti, judeţul Prahova. Concedieri au fost anunţate şi de grupul european concurent, Continental, care va închide mai multe fabrici din Franţa şi din Germania, iar producătorul american Goodyear a anunţat că va renunţa la 5.000 de angajaţi.

ALOCAŢIE ÎN ITALIA
Cetăţenii statelor UE pot beneficia de alocaţie socială în Italia, în anumite condiţii impuse de legea statului italian. Alocaţia este acordată pentru sprijinirea cetăţenilor italieni, dar şi a cetăţenilor statelor membre ale UE, a celor din Republica San Marino, a refugiaţilor politic sau a cetăţenilor din state terţe care au obţinut cartea de şedere. Beneficiarii trebuie să fi depăşit vârsta de 65 de ani, să aibă reşedinţa în Italia, un venit modest sau să nu deţină nici un venit şi să fi locuit legal, în mod continuu, pe teritoriul Italiei pentru cel puţin 10 ani. Alocaţia nu poate fi transferată în străinătate şi nici urmaşilor, iar dacă beneficiarul acesteia se transferă în străinătate, pierde dreptul de a obţine respectiva alocaţie.

MITING
CNS "Cartel ALFA" va organiza la 9 iulie un miting, urmat de un marş de protest în Capitală. "Manifestaţia face parte din programul de acţiuni sindicale de protest îndreptate împotriva neaplicării de Guvernul României a Planului de măsuri anticriză stabilit cu partenerii sociali încă din luna februarie, cât şi împotriva lipsei totale a dialogului social", se precizează într-un comunicat de presă al Confederaţiei. CNS "Cartel ALFA" încearcă astfel să determine Executivul să salveze economia naţională prin acţiuni concrete. Sindicaliştii cer măsuri guvernamentale pentru a se asigura menţinerea puterii de cumpărare, în primul rând prin menţinerea locurilor de muncă actuale şi prin intervenţia statului pentru crearea altora noi şi sigure.

PROIECTE
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) lansează luni, 22 iunie, la ora 10:00, primele trei proiecte finanţate din Fondul Social European (FSE). Proiectele sunt derulate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Cele trei proiecte, respectiv SCOR - Şanse pentru comunitatea rurală, PROSELF - Promovarea serviciilor de tip self-service şi SCOP - Specializarea Consilierilor de Orientare Profesională, reprezintă materializarea unei iniţiative mai vechi, prin care se urmăreşte pregătirea profesională şi ocuparea forţei de muncă din mediul rural, dezvoltarea spiritului antreprenorial şi a serviciilor. Lansarea va avea loc în cadrul unei conferinţe de presă, la sediul ANOFM.

×