x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Vacanță în Deltă, la pachet cu formarea profesională

Vacanță în Deltă, la pachet cu formarea profesională

de Diana Scarlat    |    08 Oct 2018   •   14:46
Vacanță în Deltă, la pachet cu formarea profesională
Sursa foto: Mihai Mitrea

Proiectele finanțate din fonduri nerambursabile au rămas speranța angajatorilor din zonele turistice ale României, iar experții care concep programele de curs au în vedere posibilitatea de angajare imediată a sute de cursanți. În plus, cei care vor să învețe o meserie și să muncească în România primesc și foarte multe bonusuri, chiar din timpul derulării cursurilor. La granița dintre vacanță și pregătire profesională este deja în derulare un proiect care oferă o săptămână în Delta Dunării, 1.800 de lei subvenție, cursuri gratuite și angajare directă, pentru doritorii unui loc de muncă din regiunea Sud-Est, începând de luna aceasta.

 

În industria ospitalității există un mare deficit de personal calificat, încă din anul 2004, iar cei care scriu proiecte cu finanțare din fonduri europene au avut în vedere această mare nevoie a pieței. Studiile din ultimii zece ani arată că deficitul se înregistrează și în alte domenii care au intrat în ultimii ani într-un con de umbră, după ce românii au plecat să lucreze în alte țări, unde primesc salarii mult mai mari decât în România. Unul dintre cele mai noi proiecte cu finanțare din fonduri nerambursabile va pregăti câteva sute de specialiști care ar putea lucra atât în HORECA, precum și în îngrijirea bătrânilor la domiciliu sau prelucrare de metale, în regiunea Sud-Est, iar criteriile de vârstă la selecția cursanților au fost stabilite în așa fel încât să poată participa oricine își dorește să învețe o meserie nouă și să muncească în țară. „Am gândit proiectul astfel încât orice șomer sau persoană fără activitate, cu vârsta între 18 și 65 de ani, din regunea Sud-Est, din care fac parte și județele Constanța, Tulcea, Brăila și Galați, să poată beneficia de cursuri gratuite de formare profesională. Pe lângă perioada de pregătire teoretică, pe care o vor face în Delta Dunării, ceea ce înseamnă o săptămână de cazare în hotelul Delta Est, de la Sulina, fiecare cursant primește și o subvenție de 1.800 de lei. În urma absolvirii cursurilor, avem în vedere angajarea a cel puțin 30% dintre cursanți, chiar din timpul derulării proiectului”, explică Ovidiu Tuduruță, reprezentantul Asociației „Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina”, care implementează proiectul "Oportunități egale pentru ocupare", finanțat din Programul Operațional Capital Uman (POCU).

Pariul pe capitalul uman

Ovidiu Tuduruță este unul dintre cei mai buni consultanți din domeniul accesării fondurilor europene, este bucovinean, dar a ales Delta Dunării pentru implementarea proiectelor, atât a celor cu finanțare din fonduri europene, cât și a celor personale, după ce a evaluat potențialul zonei, inclusiv din punct de vedere al resursei  umane, pe care a pariat, pentru viitor. Asociația „Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina” oferă toate aceste avantaje pentru cursuri gratuite de calificare în meserii precum lucrător comercial, ospătar, cameristă, cofetar, agent de pază, îngrijitor de bătrâni la domiciliu și lucrător cu metale. Partea teoretică a cursului va fi susținută în Delta Dunării, la Sulina, iar practica se va face la agenți economici importanți din județul Tulcea, apoi vor putea să se angajeze direct, practicând meseriile pentru care au fost pregătiți. Diplomele de calificare sunt recunoscute la nivel european. Proiectul se adresează unui număr total de 360 de beneficiari, ce vor fi selectați în funcție de ordinea înscrierii cererilor pentru participarea la cursurile gratuite de formare profesională. Iar partenerii proiectului, la care se vor face cursurile parctice, sunt deja recunoscuți la nivel național sau chiar internațional. Astfel, cei care vor alege cursurile de cofetar vor face practică, apoi se vor putea angaja la unul dintre cele mai mari lanțuri de cofetării din România, Angelo, care promovează, pe de o parte, rețetele tradiționale, autentice, precum plăcinta dobrogeană, cozonacul sau zacusca specială cu pește afumat, dar și rețetele cele mai sofisticate de prăjituri și torturi făcute doar cu ciocolată belgiană la fabrica din comuna Greci, în județul Tulcea. Membrii grupul țintă al proiectului ”Oportunități Egale pentru Ocupare”, vor fi șomeri și persoane inactive, șomeri de lungă durată sau persoane cu dizabilități, persoane cu studii primare, gimnaliale, studii liceale sau postliceale, persoane cu vârsta de peste 54 de ani, persoane de etnie romă, persoane din mediul rural, cu vârsta minimă de 18 ani, domiciliul sau reședința în județele din regiunea Sud-Est, studiile necesare pentru a accede la cursurile de calificare și dorința de a obține un loc de muncă.

Proiectul are ca obiectiv promovarea și creșterea gradului de ocupare sustenabilă și de calitate a forței de muncă pentru 360 de persoane din regiunea Sud – Est, pentru îmbunătățirea accesului pe piața muncii și creșterea gradului de inserție profesională și, indirect, socială. Ovidiu Tuduruță, manager de proiect

 

De ce nu mai vor românii să muncească

Deschiderea granițelor, după 1990, și posibilitatea de a munci legal în alte țări ale Europei au destabilizat piața forței de muncă din România, pas cu pas, iar cea mai acută criză a venit în urma crizei economice declanșate la sfârșitul anului 2008, care a generat și o criză puternică a locurilor de muncă, adâncind problema migrației. Un muncitor necalificat din județul Tulcea, de exemplu, care câștiga acasă 1.000 de lei pe lună, și-a putut găsi un loc de muncă pe un șantier din Spania, unde câștigă 1.500 de euro lunar. Această discrepanță colosală i-a determinat pe mulți să lase în urmă case, familii și întreaga lor viață, pentru un trai mai bun în alte țări ale Europei, unde veniturile sunt mult mai mari decât în România. Cel mai mult a avut de suferit industria ospitalității, unde în țară se câștigă salariul minim pe economie, iar calificărle recunoscute la nivel internațional le dau posibilitatea românilor să se angajeze pe vase de croazieră sau în stațiuni turistice de lux, din Grecia, Spania, Italia, Cipru sau în marile orașe, precum Londra, Paris și altele, pentru venituri lunare de peste 3.000 de euro. Nici cursurile de formare profesională nu mai sunt căutate de cei care au rămas în țară, mai ales în zonele aproape depopulate, decât în măsura în care le oferă posibilitatea unei rampe de lansare pentru munca în străinătate. Foarte puțini sunt cei care se gândesc să rămână acasă, pentru a munci pe termen lung, iar pentru a-i determina să își dorească un loc de muncă în România, mai ales în zonele rurale, angajatorii trebuie să ofere ceva special, chiar și atunci când se implementează proiecte de formare profesională, care presupun practica și angajarea ulterioară la firmele partenere.

 

„În ultimul timp a fost foarte greu de găsit grupul țintă pentru proiectele de formare profesională. Fără subvenții oricum nu mai vor să vină la cursuri, dar e foarte greu și să-i angajăm, pentru că mulți nu mai vor să muncească” Loredana Manolache, consultant în fonduri europene.

×