x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Raiffeisen vrea să facă achiziții în România, Cehia, Slovacia, Bulgaria și Serbia

Raiffeisen vrea să facă achiziții în România, Cehia, Slovacia, Bulgaria și Serbia

30 Noi 2018   •   18:22
Raiffeisen vrea să facă achiziții în România, Cehia, Slovacia, Bulgaria și Serbia

Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International AG (RBI) are acum suficient capital pentru a căuta achiziţii şi este interesat de pieţele din România, Cehia, Slovacia, Bulgaria şi Serbia, a afirmat vineri directorul general Johann Strobl, transmite Reuters. 

"În urma vânzării (subsidiarei Raiffeisen Bank Polska) din Polonia avem acum un nivel al capitalului care ne permite să ne uităm de la un lucru la altul", a răspuns Johann Strobl când a fost întrebat de achiziţii. 

El a numit Cehia, Slovacia, Bulgaria, România şi Serbia ca pieţele în care banca este interesată să-şi extindă prezenţa. 

"Vedem din nou un val de consolidări în regiune ", a explicat şeful Raiffeisen, referindu-se la Europa de Est. "Ştim că se desfăşoară câteva naţionalizări unde evident trebuie reduse participaţiile", a adăugat Strobl, fără a nominaliza băncile. 

Raiffeisen are rezultate bune în Rusia, cea mai mare piaţă a sa, şi în Ucraina, a declarat Johann Strobl, adăugând că banca intenţionează să majoreze dividendele anuale. 

Filialele Raiffeisen din Ucraina funcţionează normal, în pofida deciziei autorităţilor de la Kiev de a impune legea marţială în unele regiuni, după ce nave ruseşti au deschis focul şi au capturat vase ucrainene, a dat asigurări şeful grupului bancar austriac. 

În România, Raiffeisen Bank oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare pentru aproximativ două milioane de clienţi persoane fizice, IMM-uri sau corporaţii. Banca are o reţea de aproape 500 de agenţii în toată ţara, peste 1.140 de ATM-uri, aproximativ 14.000 de terminale EPOS şi peste 80 de MFM-uri.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: raiffeisen achizitii romania