x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Răzvan şi Dani încep noul sezon la un fast food

Răzvan şi Dani încep noul sezon la un fast food

de Cosmina Stoicescu    |    29 Aug 2012   •   14:59
Răzvan şi Dani încep noul sezon la un fast food

Cu forte proaspete, desi nu se poate spune ca au avut vacanta, Razvan si Dani se intorc pe 3 septembrie la Neatza, dand startul, pentru a zecea oara, diminetilor vesele la Antena 1. Au incheiat sezonul precedent la mare, iar acum revin in Bucuresti, dar tot in deplasare, pentru ca in prima zi de emisie a acestui sezon, haiosii matinali inaugureaza redeschiderea in Piata Romana din Bucuresti a unuia dintre cele mai cunoscute restaurante de tip fast-food din lume.

Dupa un sezon de succes incheiat, conform traditiei cu doua saptamani de transmisii in direct de pe plaja si o bine meritata vacanta, impartita intre familie si prieteni si filmarile pentru X Factor, Razvan si Dani revin de pe 3 septembrie in fiecare dimineata la Antena 1. Cu glume bune, momente inedite, invitati alesi pe spranceana, premiere muzicale si multe surprize, cei doi le vor inveseli zilele romanilor, asa cum o fac, fara greseala, de mai bine de patru ani. Alaturi le vor fi si in acest sezon Roxana si Vladut, dar si Ruxandra Luca si Marian Duta, cei pe mana carora Razvan si Dani au lasat matinalul in perioada in care au fost in vacanta.

Prima editie din acest sezon va fi transmisa live de la McDonald’s-ul din Piata Romana, pe care nastrusnica echipa Neatza, impreuna cu invitatii il vor lua pe sus. La prima intalnire cu telespectatorii din aceasta toamna, Razvan si Dani ii vor avea alaturi pe Connect-R, Dj Rihno si Silvia, Alessia si Andreea G, dar si alti invitatii pe care telespectatorii ii vor descoperi urmarind luni, de la ora 08.00, Neatza cu Razvan si Dani, numai la Antena 1.

×